Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palatului lui Basarab, dezgropat din gunoi

Publicat in Adevarul, marți 29 iunie 2010 ·

Deşeurile care acopereau ruinele cetăţii au fost ridicate de ADP în urma sesizării ziarului „Adevărul de Seară”

Groapa de gunoi formată peste reşedinţa de vară a fostului domnitor Matei Basarab a fost desfiinţată, dar căruţele continuă să aducă gunoaie în zonă.

Bucureştenii care locuiesc în zona Baicului, pe străzile Ziduri între vii, Malului şi Marian Cristescu, au un motiv de bucurie. Până de curând, ei erau terorizaţi de mirosurile greu de suportat emanate de gunoaiele care acopereau ruinele cetăţii lui Basarab, dar şi de cei care transportă gunoaiele acolo. Prima problemă a fost remediată de lucrătorii de la ADP din sectorul 2 în urma unei sesizări făcută de ziarul „Adevărul de Seară”.

Se aruncă gunoi în continuare

„Am strâns gunoiul din zonă în aproximativ o săptămână, dar problema este că oamenii vin în continuare şi aruncă gunoaiele aici”, a spus şeful echipei care s-a ocupat de strângerea reziduurilor din Baicului.

Riveranii din zonă râd cu un ochi, dar cu altul plâng. Pe de-o parte se bucură pentru că gunoaiele au fost strânse, dar sunt îngrijoraţi de faptul că nu se face nimic împotriva celor care continuă să arunce gunoaie în zonă. „Ne bucurăm că au ridicat tot molozul de aici, dar acum ar trebuie să pună un gard sau un paznic ceva, pentru că vin în continuare căruţe şi camioane să descarce moloz”, a spus Constantin Ciocănea, care locuieşte în zonă de peste patru ani.

Şi vecinul său, Ion Ianculescu este de aceeaşi părere. „Bine că ne-au scăpat de gunoiul ăla că ne omora mirosul, dar să-i pună pe poliţiştii ăia comunitari să mai dea o raită pe-acolo ca să nu mai arunce nimeni nimic, pentru că ăştia fac groapa de gunoi la loc într-o lună”, a explicat Ion.

Se va face parc

Reprezentanţii primăriei spun că poliţiştii comunitari mai dau amenzi şi mai urmăresc zona, dar că nu pot desemna un om să stea în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 33 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 53 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°