Se pare că odraslele americanilor nu sunt singurii copii sedentari din lume, acest prost obicei afectând o treime din totalul acestora, la nivel global.
Citește și:
„Hrana noastră cea de toate zilele” ne fură ani din viaţă
30% din românii adulţi suferă de obezitate
Potrivit unui studiu dat publicității de agenția Reuters și întocmit pe seama analizei obiceiurilor a 70.000 de adolescenți din 34 de țări, 30% din copiii din întreaga lume petrec peste 3 ore în fața televizorului sau a computerului.
Raportul a fost publicat în "The Journal of Pediatrics", după analizarea obiceiurilor a 72.845 de copii, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, din America de Nord și de Sud, Asia, Europa și Orientul Mijlociu, între anii 2003 și 2007.
Studiul a luat în calcul minori din diferite țări ale lumii, de la Zambia la Argentina. Astfel, s-a descoperit că majoritatea nu fac suficient exercițiu fizic, indiferent dacă fac parte dintr-o societate avansată sau nu.
"Legat de activitățile fizice, nu am găsit mari diferențe între copiii săraci și cei bogați", a precizat Regina Guthold, de la Organizația World Health din Geneva. "Faptul că trăiesc într-o țară săracă, nu înseamnă neapărat că sunt mai active fizic", a mai spus aceasta.
Aflați după ce criterii au fost declarați copiii “sedentari”