Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât aur a dat Roşia Montană între 1852-1938

Publicat in Historia, luni 9 septembrie 2013 ·

Producţia de aur şi argint de la Roşia Montană, între 1852 şi 1938, poate fi „contabilizată“cu ajutorul unui document întocmit în 8 martie 1939. Actul deţinut de Arhivele Naţionale Alba ne permite să aflăm cantitatea de metale rare obţinută din prelucrarea minereului de la Roşia Montană, timp de aproape un secol.

În secolul al XVIII-lea,Transilvania era cea mai importantă provincie din cadrul Imperiului Habsburgic, cu resurse minerale. Este perioada în care austriecii întocmesc planuri pentru deschiderea în adâncime a zăcământului de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni. În 1746 se deschide galeria Vercheşul de Jos (Râzna), iar în 1769 Vercheşul de Sus, amândouă în muntele Cârnic. Potrivit unui studiu al geologului Aurel Sîntimbrean, un cunoscător al realităţilor zonei, prima intreprindere de stat de la Roşia Montană a apărut în 1 iulie 1846, sub denumirea„Galeria Regală Sfânta Cruce Orlea”. De la această dată, se poate vorbi de mineritul particular şi de stat în anticul Alburnus Maior. Mina statului se organizează în jurul galeriei Sf. Cruce din Orlea, în adâncime pe 60 metri. Începând cu anul 1850, statul construieşte de la gura galeriei Sfânta Cruce din Orlea la Aprăbuş, o linie ferată îngustă de 3,1 kilometri, un loc de depozitare a minereului la Aprăbuş, un plan înclinat automotor în lungime de 570 m, până în Gura Roşia, un canal de aducţiune a apei din râul Abrudel şi instalaţia de şteampuri pentru măcinarea minereului din Gura Roşia. Toate au fost puse în funcţiune în anul 1852. Un document aflat la Arhivele Naţionale Alba, „Tabloul despre producţia exploatării Roşia Montană pe anii 1852-1938“, ne ajută aflăm ce cantităţi de metale preţioase a dat anticul Alburnus Maior. 2,47 de tone de aur în 86 de ani În anul 1852, din cele 249 de tone de minereu de la Roşia Montană au rezultat, în urma prelucrării, 1,3038 de aur şi 0,6366 kilograme de argint. Produc

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum 41 minute
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 28 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°