Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţia de consultanţă la reactualizarea studiului autostrăzii Comarnic-Braşov, BLOCATĂ a doua oară

Publicat in Romania Libera, vineri 21 septembrie 2012 ·

Licitaţia Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru consultanţă la reactualizarea studiului de fezabilitate aferent contractului de concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, în valoare estimată de 23,6 milioane lei fără TVA, a fost suspendată a doua oară de CNSC, pentru probleme privind caietul de sarcini, scrie Mediafax.

Decizia a fost luată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), după ce casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii" a depus din nou o contestaţie faţă de modul de atribuire a acestui contract de către CNADNR.

Licitaţia a mai fost suspendată în luna mai, pentru probleme privind documentaţia de atribuire.

"Am depus această a doua contestaţie pentru că, pe de o parte, am considerat că unele din cerinţele autorităţii sunt în afara cadrului legislativ aplicabil procedurii şi a proiectului propus şi, pe de altă parte, deoarece autoritatea contractantă nu a modificat caietul de sarcini în conformitate cu deciziile anterioare ale CNSC. Odată ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va opera modificările corespunzătoare reglementărilor în vigoare, vom participa la licitaţie", a declarat într-un comunicat avocatul asociat Mihai Marian, coordonatorul ariei de practică "Infrastructură", din cadrul Boştină şi Asociaţii.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis cererea casei de avocatură de a suspenda procedura de atribuire, în stadiul în care se află, până la soluţionarea pe fond a cauzei.

La începutul acestui an, Ministerul Transporturilor a anunţat că va revizui studiul de fezabilitate a autostrăzii Comarnic-Braşov, proiect abandonat în 2010, iar la începutul lunii mai CNADNR a lansat licitaţia, valoarea estimată a contractului fiind de 23,6 milioane lei, fără TVA, pentru o durată de 20 luni. Proiectul este finanţat din bugetul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 26 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°