* Stateam pe sofa si ne uitam la televizor si, la un moment dat, era cit pe ce sa ne inecam. Nu, nu inotam pe sofa, nu mincam piept de pui (care e mai atos), nu beam cafea, sa zici ca ne-a intrat zat pe git, iar seminte sau pufuleti nu obisnuim. Deci, nimic: doar stateam si ne uitam. Decit stateam, vorba unui presedinte de o noapte. Ceva mai tirziu ne-am prins de ce ne-am inecat: urmaream la televizor prea cu sufletul la gura! Ne uitam cu sufletul la gura ca prostii, asteptind sa aflam cine pe cine remaniaza, care tabara cistiga, cine cui ii pune guma mestecata in par, cine cui ii trage fesul pe ochi si suturi sub centura (astea mai putin conteaza, la barbatii nostri politici, ca nu-i doare, neavind ce!) - in fine, asteptam. Si, la un moment dat, ne-am trezit si am spus "Prrr!". Ce rost are sa stam ca fraierii? Sa asteptam sa vedem ce? Si ce daca se remaniaza? Si ce daca nu se remaniaza? Un guvern remaniat e ca un ciorap remaiat: s-a stricat, iar cineva incearca sa-l dreaga. Nu mai tine, bre, i s-a dus firul, gata, arunca-l! Sau pune-l la Dacie, curea de ventilator! Mai crede cineva ca, indiferent de guvernare, se poate schimba un ministru prost cu un ministru bun? Am fi scris "un ministru slab", dar opusul sau e "un ministru gras", iar pe noi nu ne intereseaza metabolismul si regimul lor alimentar, ci doar regimul sub care traim noi, restul. * Am ajuns la concluzia ca, decit sa urmarim toate panaramele, cu sufletul la gura si sa ne inecam, mai bine ne uitam la altceva. De exemplu, miercuri seara, pe HBO Comedy, am prins primele doua episoade din serialul "Little Britain" (Mica Britanie), produs de BBC. Am preferat sa ne uitam la ele, chiar daca, poate, pe alte posturi, ministrii isi spargeau dintii cu veiozele, se sugrumau cu sireturile sau se pupau. Daca v-a placut Monty Python, chiar merita sa va uitati. Din pacate, daca s-ar imagina scenariul pentru un serial sim