Medicul Oana Falup Pecurariu, preşedintele Asociaţiei Române Pro Imunizare, spune că vaccinându-ne antigripal nu ne protejăm doar sănătatea noastră, ci şi pe a celor din jur.
Procentul românilor care aleg să se protejeze de gripă cu ajutorul vaccinului a scăzut constant în ultimii ani. În timp ce în sezonul de iarnă 2007-2008, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3,7 milioane de doze de vaccin, anul acesta, ca şi anul trecut, numărul dozelor achiziţionate a scăzut dramatic, până la doar un milion. De altfel, anul trecut, România a avut o rată de vaccinare de numai 3%. În acest context, am jucat rolul scepticului cu medicul pediatru Oana Falup Pecurariu, de la Spitalul Clinic de Copii Braşov, doctor în medicină şi preşedintele Asociaţiei Române Pro Imunizare.
„Adevărul“: Pentru că toate statisticile noi spun că oamenii sunt tot mai neîncrezători, că a scăzut mult rata de vaccinare de toate tipurile şi mai ales antigripală, m-am gândit să joc rolul de sceptic, iar dumneavoastră să răspundeţi dilemelor pe care le-am întâlnit, în general, la scepticii din jur.
Oana Falup Pecurariu (foto dreapta): Da, îmi place acest joc.
De ce ar trebui eu să mă vaccinez?
Cred că cel mai greu rol este cel de sceptic. E un rol care cere să citeşti foarte mult, ca să poţi să fii sceptic. Egal de mult trebuie să citeşti ca să ajungi să crezi. Eu, jucând rolul celui care trebuie să convingă, aş ridica două probleme. Unu: cui se datorează faptul că în ultimii, să spunem, 40-50 de ani, nu am mai văzut niciodată poliomielita, de care ştim cu toţii că se murea până aproape după război. Şi al doilea lucru: de ce, deşi ştiinţa medicală a evoluat atât de mult şi suntem atât de mult în procesele de cercetare, singurul program care cu adevărat şi-a dovedit eficienţa din punctul de vedere al sănătăţii publice, afectând toată populaţia, a fost programul de va