Secolul al XII-lea a reprezentat o culme în istoria gândirii filozofice a Spaniei islamice. Acestui secol îi aparţine Muhammad ibn Ruşd, mai cunoscut europenilor sub numele Averroes, cel mai mare filozof al Islamului, personaj care s-a stins din viaţă la 10 decembrie 1198, la Marakesh.
Averroes a fost medic, jurist şi filozof. Născut la Cordoba, în anul 1126, cel care avea să devină cel mai mare filozof musulman, judecând fie şi numai după influenţa pe care a avut-o asupra filozofiei occidentale, a făcut parte dintr-o familie distinsă de teologi şi cadii. Bunicul său fusese un jurist celebru şi mare judecător în Andaluzia. Averroes a studiat teologia şi dreptul, care în cadrul islamului erau considerate o singură ştiinţă. Înclinaţiile sale l-au îndrumat spre poezie şi literatură, iar studiile l-au familiarizat cu medicina, matematica şi filozofia.
Averroes a fost numit cadiu la Sevilla. În 1153 se afla în Maroc, unde tocmai se înfiinţaseră o serie de instituţii de învăţământ. Acolo a avut prilejul să facă observaţii astronomice. Chemat de al-Mansur, califul almohad din Marakesh, ca medic de curte, Averroes a reuşit să reformeze administraţia justiţiei. Reîntors la Cordoba, a fost acuzat de eterodoxie, închis şi mai apoi trimis în exil, în vreme ce cărţile sale au fost arse. În cele din urmă a fost reabilitat în funcţia de cadiu. Averroes şi-a continuat disputa continuă cu teologia islamică ortodoxă, rămânând în linia tradiţiei mutazilite.
O particularitate – exclusivă şi foarte interesantă – a Coranului o constituie faptul că îi îndeamnă pe credincioşi să cerceteze realitatea lucrurilor şi a fenomenelor, promovând în acest fel spiritul observaţiei directe. Coranul se referă în repetate rânduri la ştiinţă, elogiind-o ca „ştiinţă religioasă” în primul rând, desigur, dar pe care nu o separă net şi în mod esenţial de ştiin
