Birocrația exagerată, cofinanțarea greu de obținut ori lipsa de predictibilitate pot face ca un proiect cu bani europeni să se transforme dintr-un vis frumos într-un adevărat coșmar
În perioada 2007-2013, România a avut la dispoziție aproximativ 20 de miliarde de euro sub formă de fonduri structurale. Până la 31 martie 2013, am reușit să absorbim puțin peste 13% din sumă (cam 2,5 miliarde de euro), plățile totale către beneficiari (inclusiv cele efectuate de la bugetul național) fiind de 5,4 miliarde de euro. Deși banii pot fi cheltuiți până la sfârșitul anului 2016, sunt mari șanse ca o bună parte din ei să rămână în bugetul Comisiei Europene.
Dincolo de rata catastrofală de absorbție, pentru întreprinderile mici și mijlocii care și-au pus speranțele în banii europeni veștile rele continuă: potrivit unui studiu Volksbank, numai trei miliarde de euro din aceștia (așadar cam 15% din suma totală) sunt destinate IMM-urilor, prin programele operaționale de dezvoltare a resurselor umane (POSDRU), de creștere a competitivității economice (POSCCE) și Regio (POR).
Vestea ceva mai bună este că două treimi din cele 8,7 miliarde de euro alocate separat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală sunt rezervate IMM-urilor, iar aici rata de absorbție este mult mai bună. În plus, IMM-urile au șansa să beneficieze indirect și de cele nouă miliarde de euro alocate programelor de transport și mediu, sute de companii mici și medii devenind, în ultimii ani, subcontractori sau furnizori pe șantierele de autostrăzi, căi ferate, stații de epurare ori regularizări de râuri.
Întorcându-ne în registrul negativ, un sondaj online printre IMM-uri (realizat în urmă cu doi ani, însă nu sunt prea multe motive să credem că lucrurile s-au schimbat semnificativ între timp) indica faptul că nu mai puțin de 97% din cele care apelaseră la finanțare UE
