Din 1985 şi până în prezent, elevii Colegiului „Constantin Negruzzi”, din Iaşi, au purtat aceeaşi uniformă. Nici măcar în timpul regimului comunist, conducerea şcolii nu a renunţat la uniformele deja consacrate.
Acestea au fost inspirate de modelul uniformelor armatei franceze: elevii trebuiau să poarte un chipiu înalt, cilindric, un sacou cu două rânduri de nasturi, iar pantalonii au o vipuşcă laterală. Bineînţeles că nu lipsesc însemnele liceului, care pe atunci se numea Liceu Internat. În timp, uniforma a suferit modificări discrete, elevii dorind să modernizeze linia hainelor.
Băieţii poartă acelaşi sacou şi pantaloni negri, iar fetele îmbracă, pe lângă pantaloni, şi fuste. În unul din anii precedenţi, elevii din consiliul elevilor au solicitat colegilor să aducă proiecte proprii, pentru un nou model de uniformă. S-au lucrat câteva luni, o firmă a făcut modelele alese, apoi s-a organizat o expoziţie. Elevii, părinţii şi profesorii au hotărât să păstreze modelul tradiţional. O uniformă completă costă în jur de 200 lei. (E.L.)
Din 1985 şi până în prezent, elevii Colegiului „Constantin Negruzzi”, din Iaşi, au purtat aceeaşi uniformă. Nici măcar în timpul regimului comunist, conducerea şcolii nu a renunţat la uniformele deja consacrate.
Acestea au fost inspirate de modelul uniformelor armatei franceze: elevii trebuiau să poarte un chipiu înalt, cilindric, un sacou cu două rânduri de nasturi, iar pantalonii au o vipuşcă laterală. Bineînţeles că nu lipsesc însemnele liceului, care pe atunci se numea Liceu Internat. În timp, uniforma a suferit modificări discrete, elevii dorind să modernizeze linia hainelor.
Băieţii poartă acelaşi sacou şi pantaloni negri, iar fetele îmbracă, pe lângă pantaloni, şi fuste. În unul din anii precedenţi, elevii din consiliul elevilor au solicitat colegilor să aducă proiecte proprii, pentru un nou model de unifo