Dacă în anii ’90 deschiderea unei galerii de artă în România era un act masochist sau chiar sinucigaş din punct de vedere financiar, în ultima perioadă lucrurile au început să se mai schimbe. Motivele şi paşii urmaţi într-o astfel de întreprindere ţin mai degrabă de antropologie culturală decît de loterie economică. Lipsa relativă a banilor face ca domeniul la care ne referim să fie deocamdată, dacă nu imaculat, cel puţin neîntinat de interese şi personaje îndoielnice.

În rîndurile de mai jos, aducem în discuţie două studii de caz, acela al recent ieşitei din underground Galerii DanaArt şi pe cel al Galeriei Zorzini, al cărei sistem de iluminare este în plin proces de instalare la data redactării articolului. Am vizitat spaţiile şi am stat de vorbă cu persoanele aflate în spatele acestor frumoase poveşti. Formula prin care îl vom pune în temă pe cititor cu subiectul propus este aceea a prezentării unor interviuri sinoptice, care au la bază acelaşi set de întrebări.

Dana Zbarcea, artist plastic, restaurator, despre galeria sa„DanaArt Gallery s-a născut în 2009, avînd ca punct de plecare realizarea unui site unde am reunit iniţial portofolii ale unor artişti, prieteni de-ai mei. În 2010, după ce am început colaborarea cu Adrian Panaite, am reuşit să punem la cale o strategie de materializare a acestei galerii virtuale. Artiştii pe care îi reprezentăm activează în pictură, sculptură, fotografie, grafică, textile, dar şi în alte domenii precum restaurarea sau design-ul. Tot timpul însă am avut alături de noi o serie de colaboratori şi parteneri media importanţi.

Pe parcursul a doi ani, neavînd o galerie proprie, ci mai degrabă un brand, am itinerat expoziţiile noastre în spaţii alternative precum Teatrul Masca, Opera Română, Librăria Cărtureşti sau chiar în staţii de metrou, în grădini, la Palatul Cantacuzino. La finele