Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre reuniunea liderilor opoziţiei: Ne întâlnim să restabilim că adversarul e PDL şi Băsescu

Publicat in Romania Libera, luni 9 august 2010 · ·

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat luni că întâlnirea între liderii partidelor de opoziţie care va avea loc în cursul acestei zile la Parlament va fi "directă", pentru a opri dialogul "prin televiziuni" şi pentru a restabili că adeversarul este Traian Băsescu şi PDL.

"Astăzi, probabil peste o oră, am primit mandat din partea colegilor din BPN să am o întâlnâre cu liderii celorlalte partide din opoziţie, PNL şi PC, pentru a discuta despre strategia şi ceea ce propunem noi în această sesiune extraordinară, în sesiunea ordinară şi tot ceea ce ţine de coordonarea locală împotriva faptelor grave de corupţie şi de fraudă ale PDL şi sper că această discuţie dintre noi - mai directă decât prin intermediul media - să găsească soluţii comune împotriva abuzurilor Guvernului Boc", a spus Ponta, citat de Newsin.

Întrebat dacă se va vorbi şi despre posibilitatea unei guvernări comune, preşedintele social-democrat nu a dat un răspuns direct. "Nu ştiu, dar mie nu-mi place şi nu mi se pare corect să vă spun înainte ce suntem dispuşi să discutăm sau nu. (...) Ce este important este că vreau să ne vedem, să nu mai vorbim prin televiziuni, să vorbim direct şi să restabilim că adversarul este Traian Băsescu şi PDL", a explicat acesta. El a precizat că principalele subiecte de conversaţie vor fi "fraudele şi corupţia îngrozitoare din teritoriu a structurilor PDL".

Întrebat dacă întâlnirea a fost ideea lui, Ponta a răspuns că nu, dar nu a dorit să spună a cui a fost. "La insistenţele presei, Ponta a precizat că iniţiativa a avut-o "întotdeauna un om cu multă înţelepciune".

La întâlnirea care va avea loc la Parlament vor participa, din partea PSD, Victor Ponta, Adrian Năstase şi Valeriu Zgonea. "Dacă era domnul Dragnea ar fi participat dânsul. La următoarele întâlniri va fi şi secretarul general, bineînţeles", a precizat Ponta.

Preşedintele PSD Victor Pon

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 42 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum o ora
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°