Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Obligaţi să trăiască în sărăcie

Publicat in Adevarul, joi 13 mai 2010 ·

Reducerea cunatumului ajutoarelor acordate de stat va lovi dur familiile deja sărace. Cea mai grea lovitură o vor primi familiile numeroase şi mamele care îi cresc singure copiii.

Familia Hârşan locuieşte cu chirie într-un apartament de la marginea oraşului. Întotdeauna au dus-o greu, însă au învăţat să se mulţumească cu puţinul pe care l-au avut. Maria şi Adrian au împreună patru copii, cu vârste între 5 şi 14 ani, şi zâmbetul lor le-a dat puterea să treacă peste toate greutăţile. Acum, însă, au ajuns să se gândească cu groază că nu vor mai avea cu ce îi crească.

Trăiesc cu 1.250 de lei pe lună

Maria este singura care aduce bani în casă. Lucrează la o fabrică de confecţii şi câştigă 550 de lei pe lună. Adrian a lucrat şi el, dar s-a pensionat de boală în urmă cu câţiva ani. Primeşte o pensie de 470 de lei. La câştigurile soţilor Hârşan se mai adaugă alocaţiile copiilor, în total 160 de lei, şi încă 70 de lei alocaţia complementară care se acordă familiilor cu mulţi copii. Practic, cei şase trăiesc din 1.250 de lei pe lună, astfel că fiecăruia îi revin lunar în jur de 200 de lei. „Banii ăştia ne ajung pentru facturile de curent, gaz, cablu, ratele la bancă şi chirie. Dacă ne taie din alocaţia complementară pentru copii, nu ştiu ce o sa ne facem! Trebuie să renunţăm la plata chiriei sau a utilităţilor, Iar dacă nu plătim, ne vor scoate proprietarii în stradă", spune plângând Adriana Hârşan.

Soţul ei este şi el îngrozit. „Dacă taie din alocatiile lor o sa avem mai putină mâncare să le dăm. Eu am pensie de boală 470 de lei. Dacă taie 15%, atunci 70 de lei merg la Guvern", spune bărbatul cu amărciune.

Copiii soţilor Hârşan sunt prea mici ca să înţeleagă problemele părinţilor. Ar vrea şi ei dulciuri şi jucării, dar singurul lucru pe care îl aud este că trebuie să aibă răbdare.

În luna aprilie, în judeţul Mureş au beneficiat de alocaţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 29 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 35 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 50 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Motivul pentru care 16 soldați ucrainieni vor fi înmormântați într-o groapă comună, la Cernăuți

Ziare.com acum o ora
Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, la Cernăuţi, în vestul ţării, va fi amenajată o groapă comună pentru 16 soldaţi ai Forţelor Armate ale Ucrainei, care au fost ucişi într-un raid aerian, la 11 martie 2022, în Ludvinivka, în regiunea K

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°