Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii de frontieră au prins două familii care încercau să-şi scoată ilegal copiii din ţară

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în ultimele 24 ore, la punctele de trecere a frontierei Turnu şi Nădlac două familii care au încercat să-şi treacă copiii ilegal frontiera, folosind documente de călătorie care aparţineau altor persoane.

La Punctul de Trecere a Frontierei Turnu s-a prezentat marţi după-masa, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Ionel N. din judeţul Timiş, conducând un autoturism marca „Opel”. Acesta era însoţit de soţia sa şi cei doi copii minori, un băiat şi o fetiţă, ambii în vârstă de 12 ani.

La controlul de frontieră, minora a prezentat un paşaport românesc temporar, ocazie cu care poliţiştii de frontieră arădeni au sesizat deosebiri de fizionomie între persoana în cauză şicea din fotografie, motiv pentru care întreaga familie a fost condusă la sediul punctului de frontieră pentru cercetări. Acolo parinţii fetiţei au recunoscut că documentul de călătorie îi aparţine unei alte persoane şi că au recurs la aceasta metodă deoarece vacanţa pe care au petrecut-o în ţară a fost scurtă, ei avand domiciliul în Franţa, iar timpul nu le-a permis să-i obţină minorei un document legal de călătorie.

Şi poliţiştii de frontieră de la Nădlac s-au confruntat cu un caz similar. În noaptea de marţi spre miercruri s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean român din judeţul Timiş, care se afla la volanul unui autoturism marca „Mercedes”. Acesta era însoţit de mama lui şi de o minoră. La controlul de frontieră. femeia a prezentat pentru minoră un paşaport românesc. Poliţiştii de frontieră au observat că persoana în cauză nu este una şi aceeaşi cu cea din fotografie.

În urma verificarilor s-a stabilit că minora are 10 ani şi este nepoata celor doi însoţitori.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră arădeni au întocmit dosare penale pentru complicitate la fals privind identitatea şi complicitate la tentativă la trecer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 4 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°