Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atârnă greu banderola! Naţionala a avut 10 căpitani în ultimii trei ani, după retragerea lui Chivu

Publicat in Pro Sport, luni 9 septembrie 2013 ·

Mutu, Raţ şi Marica s-au luptat în ultimii trei ani pentru rolul de lider al tricolorilor. Raţ a purtat banderola de 13 ori

În ultimii trei ani, naţionala a avut nu mai puţin de 10 căpitani. Cel mai surprizător purtărtor de banderolă este Gabi Mureşan

Pe 17 noiembrie 2010, la Klagenfurt, Cristi Chivu purta pentru ultima oară banderola de căpitan al tricolorilor într‑un amical cu Italia (1-1). Deşi retragerea de la naţională şi-a anunţat-o abia în iunie 2011, cu câteva săptămâni înaintea ultimului meci din preliminariile Euro 2012, cu Bosnia, jucătorul lui Inter nu a mai fost prezent până atunci în niciun meci al tricolorilor din cauza accidentărilor. Odată cu dispariţia lui Chivu de la lot, Raţ (foto), Marica şi Mutu s-au luptat pentru postul de lider al tricolorilor. Lupta acestora a generat mai multe momente bizare.

Primul dintre acestea a avut loc la Zenica, în Bosnia, când Cristi Chivu figura încă printre tricolori, dar o miozită la piciorul drept l-a făcut indisponibil pentru meci. Oamenii care erau atunci în anturajul naţionalei lui Răzvan Lucescu povestesc: „Mutu abia revenise la lot după episodul din Serbia şi voia să fie căpitan. I-a spus asta răspicat lui Răzvan. Marica şi Raţ voiau şi ei să poarte banderola. Răzvan nu a ştiut ce să facă pentru a nu da naştere unor discuţii inutile şi a ales o soluţie de compromis: Tamaş căpitan! Gabi nu avea nicio treabă cu grupuleţele formate în vestiar şi era şi unul dintre «greii» naţionalei, iar ceilalţi nu aveau ce să-i spună”.

Zvonuri despre retragere

Odată cu instalarea lui Piţurcă la naţională, banderola urma să treacă automat pe braţul lui Mutu. Lucrul acesta a fost anunţat chiar de selecţioner, numai că escapadele „Briliantului” l-au transformat pe Raţ în liderul tricolorilor. Perioada de graţie a fundaşului de la West Ham a expirat însă în iarna lu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°