Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accesorii care ţin de cald

Publicat in Adevarul, luni 8 decembrie 2008 ·

Moda sezonului toamnă-iarnă 2008/2009 este şic şi călduroasă. Pălăriile, şepcile, căciulile, fularele şi mănuşile par mai importante ca oricând în acest sezon rece şi sunt prezente în aproape toate colecţiile toamnă-iarnă. Designeri ca Marc Jacobs, Christian Dior sau Roberto Cavalli au făcut din pălării vedete ale colecţiilor de damă, de la cele cu forme neobişnuite şi boruri răsfrânte, la elegantele forme rotunde, cu panglici şi boruri late.

Chanel şi Ralph Lauren au preferat beretele, Dolce&Gabbana, şepcile cu boruri late, trase pe ochi, Oscar de la Renta, căciuli din blană, iar Burberry Prorsum oferă ca alternativă căciuli împletite supradimensionate, asortate însă la ţinute foarte feminine.

Eşarfele sunt din mătase şi se poartă înnodate în faţă la Dolce&Gabbana, lungi şi elegante, aruncate neglijent peste ţinutele Burberry Prorsum, iar Cavalli propune fulare împletite, lungi aproape până la glezne.

Mănuşile variază în lungime, de la cele din piele foarte scurte, până la încheietura mâinii, prezentate în show-urile Bottega Veneta şi Christian Dior, care le şi colorează foarte viu şi le asortează la ţinute, la cele foarte lungi, până aproape de cot, create pentru colecţia toamnă-iarnă 2008/2009 Louis Vuitton.

Designerii au fost foarte inventivi şi în colecţiile masculine de sezon. Alexander McQueen şi-a îmbrăcat modelele în căciuli de blană exagerate, pălării ţuguiate şi fulare ample. Pălăriile apar şi în colecţia lui Jean Paul Gaultier, care preferă melonul, de diferite culori, asortat cu mănuşi din piele. Fularele mari se regăsesc şi pe podium la Dolce&Gabbana, un alt accesoriu obligatoriu al colecţiei celor doi designeri italieni fiind şepcile, de diferite forme.

Şi Burberry Prorsum propune şepci colorate şi fulare discrete, în contrast cu mănuşile din piele sau tricotate, purtate peste mâneci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 51 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 46 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 33 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Tenis de masă: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

News.ro acum 37 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 58 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum 51 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 58 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°