Cuvântul scris îl descătuşează, îl face să trăiască într-o lume mai curată, mai umană.

Este mândru că îşi are rădăcinile înfipte adânc în simplitate. În curăţenia şi limpezimea acestui meleag. Vali Niţu vorbeşte cu plăcere şi cu emoţie despre originea sa, despre primii ani ai vieţii. A copilărit la Ungureni-Dragomireşti, un sat situat la 14 kilometri distanţă de municipiul Târgovişte. O aşezare îmbătată de freamătul pădurilor de deal şi de apele limpezi şi repezi ale râului Dâmboviţa. „Am învăţat să fiu vertical, fiindcă părinţii mei, oameni cu frică de Dumnezeu, asta mi-au insuflat, dragostea pentru adevăr. Mama mea a fost o femeie simplă. A lucrat la CAP. Tata a fost perceptor. Ei mi-au dezvoltat dragostea pentru învăţătură, pentru munca cinstită. Mi-am tras seva din tot ceea ce înseamnă prospeţime, curăţenie ţărănească”, spune Vali Niţu. Şi-a iubit mult tatăl. A învăţat aproape totul de la el. „I-am plăcut pasul, privirea, sfatul. Lucrez la o carte care se intitulează „Rescriu ce mi-a fost scris”, un dialog poetic cu cel mai bun prieten al meu: tata. Un om care nu trebuia decât să se uite la mine şi îmi dădeam imediat seama ce vrea”, mărturiseşte autorul. Microbul scrisului, ca la toţi oamenii condeiului, l-a atins din copilărie. „Când revăd scrierile de atunci, mă cuprinde nostalgia. Parcă un fir nevăzut mă conectează la acea perioadă minunată. Citesc parcă într-un vis. Mă trezesc zâmbind”, spune Vali Niţu.

Scrisul, o hrană a sufletului

În săptămânalul „Impact” pe care l-a editat ani buni, a publicat foarte multă poezie. „Am vrut să-i ajut pe cei care iubesc versul şi nu au unde să-şi expună operele. Revista mea a fost o tribună a debuturilor”, afirmă scriitorul. Vali Niţu recunoaşte că scrisul este pentru el o hrană a sufletului, fără de care nu poate supravieţui. „Dragostea pentru cuvântul scris m-a făcut să mă descătuşez, să mă simt libe