Dacă vă plimbaţi pe faleza din Constanţa şi admiraţi celebrul Cazinou este şi pentru că, pe 23 iunie 1941, pilotul Horia Agarici a luptat, singur, împotriva a şase bombardiere sovietice. Una din ţintele lor era, se spune, clădirea construită în stil art nouveau de arhitectul francez Daniel Renard, în 1910. În pofida tuturor aşteptărilor, Agarici doboară trei avioane inamice, iar restul se retrag. Constanţa, nu numai Cazionul, este salvată. Puteţi (re)citi un material amplu pe această temă aici. (Ştiu, Cazinoul e părăsit acum, dar, desigur, aceasta nu este vina pilotului).
În loc să fie tratat ca un erou, Horia Agarici ajunge în închisoare. Pentru a supravieţui şi a-şi creşte copiii, acceptă orice slujbă. În cele din urmă este angajat de comunişti ca simplu mecanic. Aşa ştiam, din cărţi, că făceau comuniştii, după ce citisem "Cel mai iubit dintre pământeni". Petrini, filosoful, ajunsese la deratizare. Viaţa reală bătea însă cartea.
M-au bucurat miile de cititori şi zecile de comentarii ale materialului colegei mele, Anca Dragomir. Unul dintre aceste comentarii mi-a atras atenţia: "După război, Agarici a fost mazilit, închis pentru scurtă vreme şi apoi angajat ca simplu mecanic la o întreprindere din Constanţa. Odată, în timp ce trecea pe stradă, drumul i-a fost încrucişat de o patrulă sovetică. O lepră ordinară se apropoie de comandantul patrulei şi îl arată pe Agarici, indicându-i că acesta era cel care le-a doborât avioanele. Auzind acest lucru, comandantul patrulei şi-a aliniat grupul, l-a oprit pe Agarici şi apoi, în mod ceremonios, l-a salutat. Apoi, întorcându-se către rrom, îi spune că o naţie care nu ştie să-şi respecte eroii nu va şti niciodată să se respecte pe sine".
Nu am nicio îndoială că întâmplarea este adevărată. O alta, povestită chiar de fiului pilotului, spune că un general rus a venit personal la casa lor, să-i mulţumească. Într