Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hizo: "Ne menţinem în competiţie"

Publicat in Adevarul, vineri 2 decembrie 2011 ·

Antrenorul FC Vaslui, Viorel Hizo, a apreciat drept echitabil rezultatul de egalitate din meciul cu Lazio Roma, scor 0-0, din grupa D a Ligii Europa, menţionând că jucătorii săi au fost "admirabili" în partida de joi, de la Piatra Neamţ.

"Acest egal ne menţine în continuare în competiţie. Este un rezultat echitabil, atât noi, cât şi Lazio puteam înscrie şi să câştigăm, dar puteam să şi pierdem. A fost o partidă echilibrată, păcat că a fost foarte rece, temperatura influenţând evoluţia jucătorilor. Însă, sunt bucuros că echipa a reuşit să facă faţă în această dublă cu o echipă mult mai echilibrată şi titrată ca noi. Din această dublă cu Lazio suntem în avantaj, vom vedea pe 14 decembrie care se va califica. Băieţii au fost admirabili azi şi de aceea Vasluiul ar trebui respectată. Meciul dintre FC Zurich şi FC Vaslui este la fel de greu ca şi cel dintre Lazio şi Sporting Lisabona, se poate întâmpla orice în ultima etapă. Cred că dacă noi reuşim să câştigăm la Zurich, nici nu ne mai interesează ce se va întâmpla la Roma", a spus Hizo.

FC Vaslui a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, joi, la Piatra Neamţ, în compania formaţiei italiene Lazio Roma, în etapa a cincea a grupei D a Ligii Europa, elevii lui Viorel Hizo păstrând şanse pentru calificarea în 16-imile competiţiei.

După cinci etape, clasamentul grupei este următorul: 1. Sporting Lisabona - 12 puncte, 2. FC Vaslui - 6 puncte, 3. Lazio - 6 puncte, 4. FC Zurich - 2 puncte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 36 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 47 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 33 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 59 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°