De parca invatamintele crizei n-ar fi fost de ajuns, exista, prin tarile de unde aceasta a venit, o intreaga dezbatere daca in perioada postcriza lucrurile in economie, indeosebi in sistemul financiar, generatorul turbulentelor, sa fie lasate a se desfasura ca inainte sau, dimpotriva, sa fie introduse noi reguli si reglementari tocmai pentru a nu le mai permite s-o ia razna, asa cum au facut-o.

S-ar zice ca dezbaterea este inutila, toata lumea constientizand necesitatea unor reglementari, avand in vedere ca, dupa cat s-a vazut, criza n-a aparut din senin, ci s-a declansat tocmai in conditiile unei tendinte, impuse de centrele financiare internationale, de abandonare a reglementarii pietelor, de complicare si sofisticare a instrumentelor financiare, care au impins speculatiile la absurd si au indepartat total financiarul de economia reala.

Reintroducerea unor reglementari, chiar cu caracter intarit, ar trebui sa fie in afara oricarei discutii si sa nu intampine vreo rezistenta. Exista lideri politici ai unor tari importante pe scena economica mondiala care sustin nedezmintit reglementarea – cum este cazul unor lideri vest-europeni – si care beneficiaza de suportul liderilor acelor state emergente mari (China, Rusia, India, Brazilia) ce incep sa conteze pe plan mondial si ar avea de castigat intr-o lume guvernata de reguli, si nu aflata la discretia integrala a jocului facut de structurile transnationale.

Rezistenta este insa deosebit de mare. Intreg sistemul transnational care domina lumea economica – dar mai ales sistemul financiar – doreste sa lase lucrurile cum erau, adica la cheremul sau, argumentand cu aceleasi baliverne despre piata libera si initiativa privata. Baliverne, pentru ca, la primele manifestari de criza, sistemul insusi le-a aruncat peste bord si statul – omoratorul concurentei, potrivit acelorasi aiureli! – a fost pus sa