Până în acest moment, Administrația Națională "Apele Române" (ANAR) a accesat peste 20 mil euro, sumă reprezentând valoarea celor 6 contracte de finanțare semnate în cadrul proiectelor intitulate "Planul pentru prevenirea, protecția și diminuarea efectelor inundațiilor", proiecte care se derulează la nivelul bazinelor hidrografice1 Crișuri, Banat, Siret, Mureș, Someș-Tisa, Buzău-Ialomița, iniţiate inca din anul 2005. Valoarea totală pentru aceste proiecte în perioada 2011-2012 prin AXA 5 POS MEDIU este în jur de 40 mil euro. Hărţile de hazard la inundații de la nivelul bazinelor hidrografice vor fi elaborate până la 31 decembrie 2012, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Obiectivul întregului program este reducerea riscului la inundaţii şi definirea unei noi concepţii în elaborarea schemelor directoare de amenajare şi management al bazinelor hidrografice din România2.
F.A. Până în acest moment, Administrația Națională "Apele Române" (ANAR) a accesat peste 20 mil euro, sumă reprezentând valoarea celor 6 contracte de finanțare semnate în cadrul proiectelor intitulate "Planul pentru prevenirea, protecția și diminuarea efectelor inundațiilor", proiecte care se derulează la nivelul bazinelor hidrografice1 Crișuri, Banat, Siret, Mureș, Someș-Tisa, Buzău-Ialomița, iniţiate inca din anul 2005. Valoarea totală pentru aceste proiecte în perioada 2011-2012 prin AXA 5 POS MEDIU este în jur de 40 mil euro. Hărţile de hazard la inundații de la nivelul bazinelor hidrografice vor fi elaborate până la 31 decembrie 2012, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Obiectivul întregului program este reducerea riscului la inundaţii şi definirea unei noi concepţii în elaborarea schemelor directoare de amenajare şi management al bazinelor hidrografice din România2.
F.A.