Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marile întrebări la Bechtel: cum să pierzi un contract clasificat pe care ar trebui să-l păzească SRI şi cum să anulezi un contract pe care nu-l ai

Publicat in Ziarul Financiar, luni 5 august 2013 ·

Contractul a fost semnat pe 19 decembrie 2003 între Mihail BaŞulescu (faţă dr.), directorul general de la acea dată al CNADNR, şi Michael A. Adams (faţă stg.), vicepreşedintele Bechtel, în prezenţa fostului ministru de finanţe Mihai Tănăsescu (al treilea din stg., în picioare), a fostului ambasador al SUA în România Michael Guest (mijloc) şi a fostului premier Adrian Năstase (dr. sus)

Declaraţia şoc a ministrului marilor proiecte de infrastructură, Dan Şova, potrivit căreia originalul contractului iniţial cu americanii de la Bechtel pentru construcţia Autostrăzii Transilvania „nu s-a găsit“, ridică semne de întrebare care pun în încurcătura toată administraţia română. Contractul cu Bechtel, prin care statul român a plătit 1,4 mld. euro pentru doar 52 de kilometri de autostrăzi, este considerat cel mai păgubos acord încheiat de România după Revoluţie, iar autorităţile au anunţat că îl vor desecretiza odată cu rezilierea acestuia, lucru care s-a întâmplat la finalul lunii mai. Ce a desecretizat până la urmă statul român şi, mai important, cum a putut statul să rezilieze în mai un contract care nu mai poate fi găsit în iulie?

ZF adresează o serie de întrebări la care statul român ar trebui să ofere răspunsuri, pentru a lămuri situaţia acordurilor în­cheiate cu Bechtel.

1) Ce contract a reziliat CNADNR dacă nu a avut la dispoziţie acordul iniţial încheiat cu americanii de la Bechtel?

Chiar dacă de-a lungul timpului contractul iniţial cu Bechtel a fost modificat prin diferite acorduri, reziliarea sau încetarea produsă anul acesta nu se putea face altfel decât pe baza contractului iniţial, chiar dacă acesta era în original sau o simplă copie, conformă cu originalul. „Rezilierea sau încetarea contractului cu Bechtel se putea face pe copii ale contractului original, nu neapărat pe original. Indiferent de acordurile ulterioare de modificare

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 29 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 42 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 25 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 35 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 38 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°