Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diana Krall revine la Bucureşti

Publicat in Jurnalul, marți 12 martie 2013 ·

Celebra interpretă şI pianistă Diana Krall revine în Capitală, pe 30 iunie, pentru un concert extraordinar la Sala Palatului. Inclus în turneul de promovare al celui mai recent album al său, “Glad Rag Doll”, concertul este organizat de Events. Diana Krall a vândut peste şase milioane de albume în Statele Unite şi peste 15 milioane în întreaga lume. În 2009, prestigioasa publicaţie Billboard a clasat-o pe locul secund în topul celor mai buni artişti de jazz ai ultimului deceniu. Albumele ei, opt la număr, au debutat- toate- pe poziţii fruntaşe în top Billboard Jazz Albums. Are în palmares două premii Grammy, opt Juno Awards, nouă Discuri de Aur, trei Discuri de Platină şi şapte Multi- Platină. Despre cel mai recent disc, “Glad Rag Doll”, apărut în octombrie 2012, Krall a declarat că e “un album cu cântece şi dans. “Am intrat cu toţii în studio ca şi cum piesele ar fi fost scrise ieri. Nu am vrut să fac piese pentru o perioadă anume sau o înregistrare nostalgică", a mai spus Krall. Pe 30 iunie, accesul în sală se va face de la ora 19.00 iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele se punn vânzare joi, 14 martie, şi vor avea preţurile de 100, 130, 180, 250, 300, 400 şI 450 de lei, în funcţie de poziţia faţă de scenă. Ele vor fi disponibile online pe www.eventim.ro sau în reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas şI Cărtureşti). Biletele pot fi achiziţionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15. Important: între 14 şI 20 martie inclusiv, toate biletele, cu excepţia categoriei VIP, au 10% discount.

Celebra interpretă şI pianistă Diana Krall revine în Capitală, pe 30 iunie, pentru un concert extraordinar la Sala Palatului. Inclus în turneul de promovare al celui mai recent album al său, “Glad Rag Doll”, concertul este organizat de Events. Diana Krall a vândut peste şase mi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 51 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 55 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 26 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°