Lăcătuş va începe cu Răduţ titular în locul bulgarului Anghelov.
Marius Lăcătuş s-a închis la Utrecht, dar se deschide acasă cu Pandurii Tîrgu Jiu. Antrenorul pregăteşte o formulă de atac pentru jocul de luni. Principala modificare: iese Stanislav Anghelov, un mijlocaş defensiv, şi intră Mihai Răduţ, unul ofensiv.
Internaţionalul de tineret adus de la Curtea de Argeş va evolua alături de Bogdan Stancu în spatele vîrfului împins. Care de data asta va fi, probabil, Pantelis Kapetanos, în dauna lui Marius Bilaşco, slab în derby-ul cu Dinamo.
Egalul cu Utrecht şi mai ales prestaţia Stelei, una modestă, mai fac o victimă, în afara lui Anghelov: Iasmin Latovlevici devine şi el rezervă. Bănăţeanul a fost veriga slabă a roş-albaştrilor în ultimele două jocuri, din Ştefan cel Mare şi din Olanda. Adversarii lui direcţi, Torje, de la Dinamo, şi Mulenga, de la Utrecht, s-au numărat printre remarcaţii partidelor respective. Mîine seară va fi înlocuit cu Pablo Brandan.
"MM n-are bun-simţ!"
După ce Gazeta a dezvăluit ieri că din cauza declaraţiilor pro-jucătorii veniţi de la Urziceni şi anti-jucătorii pe care i-a adus Piţurcă la Steaua, a apărut o adevărată "bombă cu ceas" în vestiarul din Ghencea, Mihai Stoica a fost acuzat de impresarul lui Latovlevici: "Stoica m-a surprins neplăcut cînd şi-a dat cu părerea despre un jucător pe care nu-l cunoaşte. A dat dovadă de lipsă de bun-simţ. Se ascunde în spatele faptului că ar fi jurnalist, dar el nu e aşa ceva".
Să rîdem cu Matei!
Fostul fundaş al Stelei, Adrian Matei, s-a autopropus pentru postul de antrenor principal în Ghencea. "Cred că Steaua mă aşteaptă pe mine, ca să-i motivez mai bine pe jucători decît o face Lăcătuş. Eu o să fiu următorul antrenor al Stelei", a declarat Matei, acum în vîrstă de 42 de ani. În acest sezon, Lăcătuş e al 4-lea "