Multe sunt tradiţiile oieritului, iar calendarul pastoral le drămuieşte pe fiecare în parte. Stâna, aflată undeva în creierul munţilor, devine astfel un tărâm unde lumea capătă alte sensuri, unde timpul curge şi se măsoară altfel, iar bacii şi ciobanii trăiesc după alte ritmuri decât gospodarii din casele spânzurate pe coama dealului.
Vremea tocmelilor
Sâmbra oilor este primul eveniment important, căci acum se adună laolaltă proprietarii de oi (ortaci după cum se obişnuieşte să li se spună prin unele părţi) şi ciobanii. Se împart oile şi se stabilesc ciobanii, se hotărăşte locul de păşunat, dar şi cel mai important, cantitatea de brânză pe care o va primi la toamnă fiecare gospodar. Această activitate are însă tâlcul ei. La Sângeorz, adică la Sfântul Gheorghe, încep a se aduce oile la stână. Mai întâi se sfinţeşte stâna cu agheasmă ca să fie apărate oile de jivinele pădurii, iar femeile aduc din locuri tainice, numai de ele ştiute, o unsoare specială (a cărei reţetă se păstrează cu străşnicie în familie), despre care se crede că ţine departe toate duhurile rele şi vrăjile. După ce se ung ugerele oilor, se mulg, laptele turnându-se în găleţi împodobite cu plante magice şi colaci. Aceşti colaci se coc în vatră din aluat nedospit şi se face câte unul pentru fiecare gospodărie. Se măsoară cantitatea de lapte, apoi i se dă cheag. În cele din urmă, fiecare va şti cât de plină îi va fi cămara de brânză. Odată socotelile încheiate, se aşază cu toţii la masă, ospătându-se cu caş, balmoş, bulz, ba şi câte un miel sau un ied la proţap. Seara se încheie cu un alt ritual: trecerea ciobanilor şi a oilor peste foc. Aprins, aşa cum se făcea odinioară, doar cu lemne uscate, fără chibrituri sau alte invenţii ale oamenilor de astăzi, focul avea rol protector.
La mijlocul lui mai se pune la cale o altă petrecere prilejuită de în
