Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova mizează pe tradiţia deplasărilor. Vezi echipele probabile ale duelului de la Mediaş

Publicat in Adevarul, luni 29 noiembrie 2010 ·

Ştiinţa lui Victor Piţurcă este campioană în deplasare, oltenii dorind să-şi respecte blazonul şi la Mediaş, în ultima etapă a turului. Universitatea Craiova joacă astăzi, de la ora 19.00, pe terenul lui Gaz Metan, unde speră să recupereze punctele pierdute acasă cu Gloria Bistriţa.

Alb-albaştrii joacă diseară la Mediaş şi vineri la Cluj, iar Piţurcă vrea ca echipa să-şi păstreze obiceiul şi să scoată şi acum puncte din deplasare. Oltenii au luat zece puncte de afară în ultimele patru partide şi niciunul acasă (în ultimele trei jocuri), iar astăzi trebuie să menţină tradiţia.

Gazul stă însă mai bine în clasament, ocupând locul şapte, cu 26 de puncte, în timp ce Ştiinţa este pe nouă, cu 20 de puncte.

„Trebuie să acumulăm măcar patru puncte din cele două meciuri. Suntem într-o situaţie dificilă şi trebuie să remontăm ce am pierdut acasă. Asta ne e datoria faţă de suporteri“, a anunţat Piţi, cu speranţa că Prepeliţă şi Gargorov ar putea fi recuperaţi până la duelul cu CFR Cluj.

Neînvinsă apoi în Ardeal, Craiova ar putea aborda de pe alte poziţii derby-ul de acasă cu Steaua, din a doua etapă a returului, care va încheia anul 2010. Iar pentru Victor Piţurcă ultima impresie contează.

Refăcut după accidentare, Florin Costea este anunţat tot ca rezervă, însă golgheterul oltean va fi aruncat în luptă în repriza secundă, în speranţa că va decide soarta partidei de astăzi.

Gaz Metan Mediaş - „U“ Craiova

Stadion „Gaz Metan“, astăzi, ora 19.00 - Digi Sport.

Formaţiile probabile:

Gaz Metan: Vâtcă - R. Zaharia, Fl. Lazăr, Akaki, Markovic - Al. Muntean, Hoban, Todea, Dudiţă - Eric, Liţu. Antrenor: Cristian Pustai.

„U“ Craiova: S. Lung jr. - Dănănae, D. Stoica, Ciucă, D. Lopes - Dilevski, Ologu - Wobay, Dina, M. Costea - Al. Piţurcă. Antrenor: Victor Piţurcă.

Arbitri: I

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 25 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 24 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 45 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°