Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grenadă funcţională, descoperită în uscătoria unui bloc din Arad

Publicat in Romania Libera, luni 19 iulie 2010 ·

O grenadă defensivă în stare de funcţionare a fost descoperită luni după-amiază în uscătoria unui bloc din municipiul Arad, aceasta fiind ridicată de echipele de pirotehnişti, în timp ce poliţiştii au declanşat o anchetă, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Lucian Câmpeanu, a declarat că pirotehniştii au intervenit la un bloc din cartierul Micălaca, în urma unui apel la 112.

"Grenada a fost descoperită de un locatar al blocului, în uscătoria de pe casa scării. S-au luat măsuri de izolare a perimetrului şi a fost ridicată grenada, fiind transportată într-un depozit special", a spus Câmpeanu.

Conform sursei citate, este vorba de o grenadă defensivă funcţională, cu sistemele de siguranţă la locul lor. Poliţiştii şi reprezentanţii SRI chemaţi la faţa locului au început o anchetă şi au căutat în bloc şi în perimetrul acestuia, fără a mai descoperi alte obiecte explozive.

Mai mulţi locatari vor fi audiaţi pentru a se stabili cum a a ajuns grenada în uscătorie şi pentru a se afla dacă în bloc au intrat în ultimele zile persoane suspecte.

O grenadă defensivă în stare de funcţionare a fost descoperită luni după-amiază în uscătoria unui bloc din municipiul Arad, aceasta fiind ridicată de echipele de pirotehnişti, în timp ce poliţiştii au declanşat o anchetă, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Lucian Câmpeanu, a declarat că pirotehniştii au intervenit la un bloc din cartierul Micălaca, în urma unui apel la 112.

"Grenada a fost descoperită de un locatar al blocului, în uscătoria de pe casa scării. S-au luat măsuri de izolare a perimetrului şi a fost ridicată grenada, fiind transportată într-un depozit special", a spus Câmpeanu.

Conform sursei citate, este vorba de o grenadă defensivă funcţională, cu sistemele de siguranţă l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. El s-a ridicat în picioare la marginea patului

BusinessMagazin acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°