Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu cere deszăpezirea principalelor artere, pentru ca mâine să se circule cât mai bine

Publicat in Adevarul, joi 26 ianuarie 2012 ·

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, le-a cerut miercuri seară operatorilor de curăţenie să intre cu utilajele de deszăpezire pe arterele principale ale oraşului, în special pe cele destinate transportului în comun, pentru ca joi dimineaţă să se circule în "cât mai aproape de normal, dar în niciun caz pe zăpadă sau pe gheaţă", informează Agerpres.

UPDATE 00.25 : La această oră, în Capitală, sunt 76 de copaci doborâţi, 30 de maşini avariate şi 14 persoane internate cu fracturi, potrivit România TV.

Edilul şef le-a dat dispoziţie inspectorilor din cadrul Corpului de control să le ceară cetăţenilor Capitalei să-şi cureţe zăpada din faţa imobilelor. "Am rugat să se treacă pe partea de avertisment, iar dacă ei nu-şi văd de obligaţiile civice pe care le au, vor primi amendă", a spus Oprescu.

Primarul general a făcut un apel la bucureşteni să renunţe pe cât posibil la deplasarea cu autoturismele personale şi să recurgă la mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la locurile de muncă. Acesta a spus că numărul mijloacelor în comun va fi suplimentat pentru a face față unui număr mai mare de călători.

"Acolo unde s-au format poduri de gheaţă, le-am spus foarte clar că au de împrăştiat sare", a menţionat primarul general.

Primarul general a solicitat operatorilor să aibă în vedere şi străzile mici, unde să se împrăştie material antiderapant, deoarece dorește ca mâine oamenii se poată să meargă la lucru, iar copiii la școală.

Acesta a declarat că, dacă condițiile meteorologice rămân aceleași, s-ar putea să suspende activitatea școlilor.

Edilul şef a cerut Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti şi Poliţiei Locale să fie pregătite pentru a li se acorda oamenilor străzii adăpost şi îngrijire.

Potrivit raportului prezentat de edilului şef, până miercuri seara au fost verificate 75 de arter

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°