Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: În „incubatorul” de jiu-jitsu femeile învaţă să se lupte cot la cot cu bărbaţii (FOTO)

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iulie 2011 ·

Râmnicu Vâlcea este unul din cele mai puternice centre din ţară unde „şahul la sol" a dat mari campioni

Odată cu lăsarea înserării, la Arenele Traian din Râmnicu Vâlcea se adună, parcă la un semnal, luptătorii de arte marţiale. Într-o sală modernă, bine luminată, vin copii, adulţi (femei şi bărbaţi), cu toţii animaţi de acelaşi gând: de a învăţa tainele unui sport aflat la început de drum în România. Luptătorii se schimbă la vestiare, iar în câteva minute, într-o ordine desăvârşită, încep antrenamente cu o uşoară încălzire. Antrenorul, Leonard Gugulici, are un palmares bogat în activitatea sportivă. A practicat 24 de ani karate, sport la care are centura 3 Dani, de 16 ani participă la competiţii, obţinând mai multe titluri de campion naţional, campion cu echipa, campion balcanic. Cum a ajuns jiu jitsu brazilian un sport „rege" la Râmnicu Vâlcea, ne spune însuşi antrenorul care a predat pentru câteva minute comanda unui experimentat luptător ca să continue încălzirea cursanţilor. „Vâlcea este un incubator al artelor marţiale. Aici s-au format mari campioni de karate, jiu-jitsu. Denumit şi «şahul la sol», jiu jitsu este un sport cu o istorie aparte. El a pătruns în România în urmă cu cinci-şase ani, fiind promovat de Tudor Mihăiţă, fiul celebrului actor George Mihăiţă, Tudor nefiind un sportiv de performanţă, dar care a avut contact cu practicanţi de jiu-jitsu. De la Tudor a «furat» câte ceva din aceste tehnici, antrenorul de judo Ştefan Serafim, cel care mi-a arătat primele secvenţe".

„Când nu mai poţi, atunci încep tehnicile de luptă"

Aşa se face că în doar trei-patru ani, Clubul Dragon Academy din Râmnicu Vâlcea a ajuns să rivalizeze cu cluburi din marile oraşe din ţară precum Timişoara, Braşov, Bucureşti, lansând în viaţa sportivă luptători ca Alexandru Mărculescu, Silviu Butoiescu, Luana Bodescu, iar instructori brazilieni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°