După modelul străin, agenţiile româneşti de turism au conceput oferte de vacanţă, la preţ redus, pentru seniori. Tot mai mulţi pensionari braşoveni optează pentru concedii în străinătate, în extrasezon, special concepute pentru ei, care ajung şi la jumătate din preţul unui sejur obişnuit.
Pachetele le sunt destinate doar persoanelor trecute de 55 de ani, iar vacanţele sunt planificate începând cu luna septembrie. Ofertele sunt deosebit de atractive, pentru că vizează cele mai apreciate locuri din Europa, iar pachetele includ cele mai bune condiţii de cazare. Operatorii de turism spun că au lansat aceste oferte tocmai pentru că persoanele trecute de o anumită vârstă nu îşi mai permit, pe timp de criză, să plece în vacanţă.
„Vorbim de pachete economice, pentru destinaţii ca Spania şi Cipru. Transportul este cu avionul, iar transferul este inclus. Sunt şapte nopţi de cazare, la hoteluri de patru stele, cu toate mesele incluse. Preţul variază între 300 şi 400 de euro de persoană, aşa că pachetele au început să fie foarte căutate.
Deşi programul demarează abia în septembrie, de la începutul verii până acum am primit zeci de solicitări, mai ales de la familii de pensionari. Se constată o schimbare de mentalitate şi la noi, însă puterea financiară este mică, aşa că seniorii noştri nu îşi permit câteva luni de vacanţă cum îşi permit pensionarii în străinătate, ci strâng bani un an întreg pentru a achita un astfel de sejur, cu preţ redus", explică Alexandru Pop, reprezentantul Smart Tours.
Cel mai ieftin, în Bulgaria
Seniorii braşoveni îşi aleg destinaţia de vacanţă în funcţie de costuri. Cele mai ieftine pachete sunt cele pentru Bulgaria şi Grecia. „Preţurile pleacă de la 149 de euro, pentru Bulgaria, sumă la care se adaugă aproximativ 100 de euro, taxă de aeroport. Aceste pachete s-au vândut primele. Cu 250 de euro de persoană, turistul are part