Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mere otrăvite pentru medicii români

Publicat in Viata Medicala, vineri 12 aprilie 2013 ·

Picior peste picior, trei miniştri discută cu aplomb despre stoparea plecării medicilor din România. Abundă cuvintele mari, mai darnic decât toţi fiind chiar ministrul sănătăţii. Dar niciunul dintre cei trei nu este medic. În spatele camerelor TV şi al blitzurilor orbitoare, câţiva medici ascultă discursurile. Unul dintre ei, un cunoscut chirurg, îmi arată merele verzi aflate în faţa vorbitorilor şi-mi şopteşte: „Crezi că sunt otrăvite? N-ar fi prima oară…“. Deşi foarte scăzut la nivel european, numărul medicilor la mia de locuitori a crescut constant în ultimul deceniu în România. Singura întrerupere a acestei tendinţe a fost înregistrată în 2007, anul intrării noastre în UE, momentul în care o altă variabilă a început să crească: rata migraţiei medicilor români. În fiecare zi a lui 2012 au plecat din România şase medici specialişti (peste 2.400 într-un an) şi astăzi avem judeţe (Ialomiţa, Tulcea, Călăraşi) unde doctorii sunt mai rari decât în pustiul Anatoliei. Dacă această tendinţă va continua, în câţiva ani, pustiul medical va acoperi şi alte judeţe. Soluţia anunţată de Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, nu este creşterea veniturilor medicilor, ci modificarea salarizării lor: „competenţa, profesionalismul şi performanţa să fie criteriile fundamentale“. Frumoase vorbe, mari ambiţii. Practic, se propune introducerea plăţii medicilor în funcţie de performanţa lor. Conceptul a fost la modă în Occident până ce studiile şi programele-pilot au permis evaluarea concretă a ideii. Principala problemă: care sunt parametrii în funcţie de care poate fi judecată performanţa unui medic? Administraţia New York-ului a început să ofere spitalelor bonusuri financiare care sunt ulterior distribuite medicilor în funcţie de 13 indicatori de performanţă, precum reducerea timpului de aşteptare la urgenţă şi a duratei de spitalizare, sau satisfacţia pacienţilor şi folo

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 6 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 7 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 7 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 11 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°