Fostul deţinut politic, ajuns la 80 de ani, a avut ideea de a ridica o catedrală dedicată martirilor din închisorile comuniste Profil

Născut 20.01.1929

Educaţie Liceul Teoretic “Decebal” din Deva

Experienţă - Economist şi tehnician în construcţii

Familie - Căsătorit, trei copii

Visul lui Mircea Tarcea este aproape împlinit. Catedrala Eroilor, din Hunedoara, este înălţată “la roşu”, iar lucrările ar putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an.

Între timp, Mircea Tarcea nu a stat degeaba: l-a convins pe preotul paroh al Catedralei să aducă la Hunedoara, de la Aiud, ceea ce el numeşte “moaşte de martiri”. Este vorba despre rămăşiţele trupeşti ale deţinuţilor uneia dintre cele mai abominabile închisori comuniste. Rămăşiţele umane au fost descoperite până acum în „râpa robilor”, despre care există mărturii că au făcut minuni, au fost aşezate în osuarul din altarul Schitului de la Aiud.

Terci, râie şi ploşniţe

Hunedoreanul era în ultimul an de liceu când l-au dus prima oară la închisoare. L-au luat la miezul nopţii, direct din pat, fiind bănuit că ar fi făcut parte dintr-o frăţie de cruce. Totul s-a petrecut în urmă cu peste 60 de ani, însă Mircea Tarcea are, pe lângă o extraordinară nobleţe a limbajului şi a gesticii, o memorie uriaşă, în care a stocat cele mai mici detalii ale propriei vieţi. Ziua de 11 iunie 1948 nu o poate uita vreodată. A dormit pe priciuri, a mâncat zeamă de porumb opărit sau “ciorbă cu urme de fasole şi varză” şi a petrecut iarna în celulă, măcinat de râie şi chinuit de ploşniţe, în hainele de vară cu care fusese ridicat din internat. Acuzat alături de alţi adolescenţi de tăinuire de infractor, Mircea Tarcea spune că a fost norocos când, după 16 luni petrecute în detenţie, a fost achitat.

Tată şi fiu în aceeaşi închisoare