Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Catastrofele din acest an i-au costat mai puţin pe asiguratori

Publicat in Capital, luni 30 noiembrie 2009 ·

Catastrofele naturale şi tehnice din acest an i-au costat pe asiguratorii din întreaga lume mai puţin cu 50% comparativ cu 2008, respectiv 24 miliarde de dolari, conform datelor reasiguratorului elvetian, Swiss Re. De asemenea, numărul persoanelor care au murit în 2009 în astfel de catastrofe a fost de doar 12.000, faţă de 240.000 în urmă cu un an. De asemenea, acesta este unul dintre cele mai mici niveluri înregistrate în ultimii 20 de ani. Principalele cauze ale numărului mic de

Catastrofele naturale şi tehnice din acest an i-au costat pe asiguratorii din întreaga lume mai puţin cu 50% comparativ cu 2008, respectiv 24 miliarde de dolari, conform datelor reasiguratorului elvetian, Swiss Re.

De asemenea, numărul persoanelor care au murit în 2009 în astfel de catastrofe a fost de doar 12.000, faţă de 240.000 în urmă cu un an. De asemenea, acesta este unul dintre cele mai mici niveluri înregistrate în ultimii 20 de ani.

Principalele cauze ale numărului mic de catastrofe şi de morţi este sezonul de uragane de mai mica intensitate din SUA, comparativ cu anii din urmă.

Cele mai multe decese au fost inregistrat în Asia, unde cutremurul din septembrie din Indonezia s-a soldat cu peste 1.0

00 de morţi. Taifunurile din această zonă au mai făcut alte 2.000 de victime, mai anunţă Swiss Re.

"În 2009, nu am mai văzut evenimente de amploarea uraganului Katrina, care a cauzat pierderi de 71 miliarde dolari în 2005. Am fost, de asemenea, norocoşi, dar situaţia ar putea să nu se repete anul viitor", a spus Thomas Hess, economistul sef al Swiss Re.

În total, pagubele asigurate şi neasigurate au ajuns la 52 miliarde dolari în 2009, faţă de 267 miliarde dolari în 2008. În acest an, cea mai costisitoare catastrofă naturală a fost furtuna Klaus, care a făcut ravagii în Franţa şi Spania în luna ianuarie.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 29 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 28 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 30 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 4 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 30 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°