Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Târgovişte şi Teatrul Municipal au premiat oamenii de excelenţă ai culturii Cetăţii

Publicat in Adevarul, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Teatrul Municipal din Târgovişte a găzduit vineri, 13 ianuarie, un eveniment emoţionant şi rar în peisajul românesc, un moment care arată că la Târgovişte se pune accent pe activităţile culturale - Gala Decernării Premiilor de Excelenţă în Cultură. Momentul a precedat Ziua Naţională a Culturii, care se sărbătoreşte pe 15 ianuarie.

Gala a fost prezentată de actorul Adrian Păduraru, care a mărturisit audienţei că oraşul Târgovişte îi este ca o a doua casă. "La Târgovişte se întâmplă anual câteva evenimente culturale de importanţă naţională şi există aici instituţii care duc faima oraşului în ţară şi în străinătate. Această Gală este una de decernare a premiilor de excelenţă în domeniul culturii. La Târgovişte, începând de anul trecut, se acordă premii care recunosc o contribuţie importantă în domeniul culturii".

Premiile nu au constat, aşa cum se obişnuieşte în România, doar în diplome. Excelenţele culturii târgoviştene au primit din partea administraţiei locale susţinea finaciară pentru realizarea, după caz, a unei expoziţii personale, a unui album de pictură, a unui spectacol, pentru tipărirea unui volum de poezie, proză etc. Este vorba de cel puţin 1.000 de euro.

"Ne bucurăm că putem face acest lucru într-o perioadă de criză, dar şi pentru că, în felul acesta, vom avea la Târgovişte încă şase-şapte evenimente culturale importante. Dacă în fiecare oraş meritele acestor oameni ar fi recunoscute, am putea să ne preţuim mai târziu valorile, să avem modele, aşa cum este normal într-o societate", a precizat regizorul Dan Ţopa - directorul Teatrului Municipal.

Premiile au fost înmânate de viceprimarul Honorius Moţoc, care a âinut să precizeze că această Gală reprezintă un moment deosebit pentru viaţa culturală a Târgoviştei. "Întotdeauna trebuie să avem grijă de valorile care susţin, sub aspect spiritual, acest oraş. Sincer vă spun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 8 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 5 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 4 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 3 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 8 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 9 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 5 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 5 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 10 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

14°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

12°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°