Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Un buzoian participă cu un MG din '76 la Raliul Greciei, dedicat maşinilor de epocă

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

„Furia Roşie” îşi va testa pentru prima dată calităţile în afara ţării după ce a fost restaurată de noul proprietar. Este vorba despre un retromobil din 1976 care va reprezenta România, alături de alte trei autoturisme din anii ’60 şi ‘70, la Raliul „Acropolis” care va avea loc în această săptămână.

Ultimele pregătiri au fost făcute cu câteva ore înainte să plece spre Grecia iar echipajul format din două persoane este gata să cucerească juriul competiţiei.

Retromobilul MG a fost cumpărat din Germania iar proprietarul, Lilică Dinu, a investit pentru restaurarea lui peste 13.000 de euro, bani cheltuiţi în ultimii doi ani. Miile de ore de muncă ale proprietarului, mecanic de meserie, pentru îmbunătăţirea motorului de 100 de cai putere, sunt recompensate prin participarea la raliul retromobilelor, Acropolis, prima competiţie internaţională la care participă maşina numită „Furia Roşie”.

Pentru a urca pe un loc cât mai bun în clasamentul competiţiei, retromobilul în vârstă de 37 de ani a fost urcat pe rampă şi minuţios verificat de echipa de mecanici. În portbagaj au fost depozitate piese de schimb suficiente cât să le înlocuiască pe cele care s-ar putea defecta. Proprietarul ştie că întrecerea, care se va derula între 16 şi 19 mai şi va însuma pe parcursul celor trei zile o mie de kilometri, nu va fi uşoară mai ales că la linia de start se vor afla automobile precum Ferrari sau Porsche.

Cu numai câteva ore înainte de a pleca la raliu, pilotul şi-a pus casca de piele şi mănuşile, şi-a făcut plinul şi a testat motorul pe şoselele din Buzău.

La competiţia destinată automobilelor retro vor participa aproape 200 de concurenţi de pe bătrânul continent. Linia de start a ediţiei a XII-a a Raliului Clasic „Acropolis” va fi la Stadionul Olimpic din Atena.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA Procurorii explică de ce l-au trimis în judecată de IPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța anunță că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Petrescu Teodosie, arhiepiscop al Tomisului (funcționar public în sensul legii penale),

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum o ora
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 4 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum o ora
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate

News.ro acum 3 minute
Reprezentanţii Ministerului Energiei au subliniat că preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate. „Am promis facturi mai mici la electricitate şi gaze

Prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Adevarul acum 59 minute
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Pedeapsa primită de Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, după interviul dat din penitenciar protestatarului ”Ceaușescu”

Ziare.com acum 11 minute
Aflat în penitenciarul Poarta Albă, Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai, a primit o sancțiune. Comisia de disciplină i-a interzis miercuri, 8 mai, poate cel mai important drept în închisoare timp de trei luni. Vlad

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 6 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°