Aud fraza asta de cateva ori pe zi, in toate variantele posibile: ?Simt ca sunt pregatit sa fac pasul...?, sau ?In toamna termin MBA-ul si vreau sa vad ce posturi de director general sunt pe piata ...?. O mica parte dintre doritori chiar reusesc sa faca ? pasul? ca angajati intr-o corporatie; o alta mica parte il fac luand taurul antreprenorial de coarne; o mare parte renunta, dupa cativa ani sau dupa cateva zeci, dupa firea fiecaruia, iar unii ajung la balamuc, dintre care vreo trei-patru chiar la propriu.
Cine poate deveni un GM1 de succes, si cine nu? Evident, acum nu poate nimeni sa raspunda convingator la aceasta intrebare, si nici in viitorul previzibil nu cred ca va putea. Asta e bine, la urma urmei; altfel, cum ar arata lumea daca s-ar putea face vreun test sau vreo analiza de sange, in liceu sau in facultate, si s-ar spune: ?Tu vei fi bun de GM in IT peste 5 ani, tu vei ramane toata viata SM2 in FMCG3, tu du-te sa lucrezi la Stat etc.?? Am vazut sute de cazuri care au sfidat previziuni cvasiunanime: directori de vanzari sau de operatii, care au condus cu succes echipe de sute de oameni, au esuat lamentabil ca directori generali ai unei firme cu de zece ori mai putin angajati; si invers, oameni pe care nu voia nicio firma sa-i angajeze, nici macar pe posturi mai mici, si care sunt acum in pozitia de a-i cumpara cu tot cu firma pe cei care i-au refuzat in urma cu cativa ani.
Pentru majoritatea aspirantilor, GM-ul e un strateg care sta, cat e ziua de lunga, si gandeste. Cand ii vine inspiratia, cheama repede o secretara sau reuneste un BoD4 care noteaza repede rezultatele cugetarilor lui, si apoi se grabesc toti sa le puna in practica. In afara de cativa privilegiati, care chiar asa fac, pentru cei mai multi strategia le ocupa doar cateva zile pe an, restul fiind pentru executia ei. Studii serioase au aratat, fara dubii, c
