Rezolutia adoptata joi de Bundestag, prin care se cere Uniunii Europene blocarea fondurilor comunitare acordate Romaniei, nu poate avea consecinte practice, a declarat, duminica, in cadrul unei conferinte de presa, europarlamentarul PSD Adrian Severin.
"E complet demagogica aceasta declaratie. Ea de fapt nu a avut in vedere Romania in mod direct, ci a fost adoptata in legatura cu un document care in niciun caz nu se ocupa cu problemele coruptiei sau ale justitiei, ci se ocupa de drepturile omului in lume, in anul 2008. Evident ca noi nu avem nevoie de acest aviz, el nu este conform niciunei reguli si pana la urma ceea ce ei au facut prin vot a fost sa aprobe raportul nostru", a spus Severin.
Potrivit lui Severin, rezolutia Bundestag-ului nu poate avea niciun fel de implicatie cu consecinta practica, pentru ca parlamentul unui stat membru nu are niciun drept de a declansa procese si proceduri in cadrul Uniunii Europene. În cazul de fata, parlamentul german nu poate decat sa ceara guvernului german sa intervina prin Consiliul European, iar Guvernul deocamdata nu s-a pronuntat in aceasta privinta si nu este obligat sa o faca, potrivit chiar Constitutiei germane, a adaugat europarlamentarul. Rezolutia adoptata joi de Bundestag, prin care se cere Uniunii Europene blocarea fondurilor comunitare acordate Romaniei, nu poate avea consecinte practice, a declarat, duminica, in cadrul unei conferinte de presa, europarlamentarul PSD Adrian Severin.
"E complet demagogica aceasta declaratie. Ea de fapt nu a avut in vedere Romania in mod direct, ci a fost adoptata in legatura cu un document care in niciun caz nu se ocupa cu problemele coruptiei sau ale justitiei, ci se ocupa de drepturile omului in lume, in anul 2008. Evident ca noi nu avem nevoie de acest aviz, el nu este conform niciunei reguli si pana la urma ceea ce ei au facut prin vot a fost sa aprobe raportul n