Acceptind selectia facuta de directoarea recent incheiatului Festival National de Teatru, criticul Marina Constantinescu si, de asemenea, afirmatia sa ca festivalul este dedicat regizorului, as privi desfasurarea intregului eveniment sub aspectul optiunilor regizorale in ce priveste textul de spectacol. Si nu pot sa nu observ ca – fata de alte editii – textul nou intereseaza tot mai multi directori de scena, fie ei de generatii si formatii diferite.
De la Andrei Serban, care monteaza Cleansed de Sarah Kane (ciudata alegere pentru varianta greoaie a titlului – Purificare – cind Purificati ar fi sunat, poate, mai aproape nu numai de original, dar si de substanta ambigua a piesei), la Radu Afrim si Vlad Massaci, care lucreaza, in doua decupaje regizorale diferite, pe Plastilina lui Vasili Sigarev. Daca nu surprinde pe nimeni ca Gianina Carbunariu e prezenta in festival cu Terorism, dupa piesa fratilor Presniakov, si Radu Apostol cu Autobahn, de Neil LaBute (cei doi fiind cunoscuti ca numarindu-se printre fondatorii proiectului dramAcum, care sustine si promoveaza textul nou), este imbucurator ca Tompa Gabor monteaza o piesa a lui Visky Andras, Discipolii. Nu mai vorbesc de sectiunea „independenti“, asaltata de publicul tinar, unde textul nou abunda – si mai ales cel romanesc, de la Lia Bugnar la Stefan Caraman si Ioan Peter.
Nu intentionez sa dau de inteles ca dramaturgia „greilor“ (adica Shakespeare, Cehov, Beckett, Ionesco, Brecht s.a.) nu mai produce spectacole demne de interes. Nici ca nu ar trebui ca ea sa faca parte din repertoriile teatrelor. Dimpotriva, asa cum, acum citiva ani, era plicticos sa te raportezi, ca spectator, doar la tematica si limbajul ultraconsacrate ale manualelor scolare (oricit de cosmetizate si de contemporaneizate), ar fi plicticos sa vezi numai text nou oriunde-ti arunci ochii. Dimpotriva, varietatea incita si s
