Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu-l subestimaţi pe Marian Vanghelie!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 11 mai 2009 ·

Multă, prea multă vreme, Marian Vanghelie a fost tratat în registru minor, făcându-se caz doar de incultura sa. Încercările de a-i frâna propensiunea spre nivelurile superioare ale partidului au fost stângace şi nepotrivite. Suspendarea lui, în 2004, pentru nereguli comise la nivelul magazinelor pentru nevoiaşi s-a soldat cu o revenire a sa în forţă, pe baza mandatului electoral şi cu reintegrarea în structurile de conducere, când şefii şi-au dat seama că nu au pe acolo un alt „motor” de forţa lui. Relaţiile sale cu conducerea directă au fost tensionate, pe baza faptului că un Dan Ioan Popescu, de exemplu, era suspendat la niveluri înalte, singurul adaptat să lucreze cu baza şi să-i cunoască detaliile fiind tot Vanghelie. Aceste relaţii tensionate au încetat atunci când a reuşit să pună mâna pe conducerea efectivă a celei mai importante organizaţii - chiar dacă nu şi a celei mai eficiente. Încercarea sa de aunci de a „bate” mai sus s-a dovedit pripită şi izbitura de zidul format din „aristocraţia” de partid l-a readus cu picioarele pe pământ. Pentru moment.

Marian Vanghelie este un personaj aparte în politica românească. El reprezintă o categorie ce se regăseşte în politica mai de pretutindeni, cea a activistului care pleacă de la bază şi rămâne ancorat în problemele acesteia. A celui care îşi creează anturajul, nu plonjează în mijlocul său din alte sfere. Este un paternalism de alt soi decât cel iliescian, de pildă. Unul cu identitate precisă în mediul pe care-l reprezintă. Şi înzestrat cu un puternic instinct al dominării celor din jur, pe care-i selectează din categorii pe care se poate baza.

O dată cu excluderea din partid a lui Mădălin Voicu, Marian Vanghelie inaugurează o nouă etapă a carierei sale politice. Până acum a fost extrem de atent în a servi intereselor celor care să nu-l cenzureze în activităţile sale, oferindu-le suportul necesar combate

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 49 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°