Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost sofer in MAI, ajuns sef la Financiar in Jandarmerie, scrie "ma condus" si "i-mi apartine" (rechizitoriu)

Publicat in HotNews, miercuri 13 iulie 2011 ·

Fostul angajat al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), initial sofer al institutiei, ajuns sef al Directiei Financiare din Jandarmeria Romana la interventia lui Patrascu, avea diploma de bacalaureat falsa si facea greseli gramaticale flagrante de genul "ma condus" sau "i-mi apartine", potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), document obtinut de Mediafax, in dosarul privind angajarile ilegale in MAI.

F.C., prieten al lui Adrian Patrascu, fost director al Directiei Generale de Management Resurse Umane din cadrul MAI, a primit, in urma organizarii "asa-zisului concurs din luna octombrie 2010", functia de sef al Directiei Financiare din Jandarmerie, prevazuta pentru gradul de general, adica cea mai inalta functie financiara din cadrul institutiei, se arata in rechizitoriul procurorilor.

Atat F.C., cat si Patrascu, au recunoscut ca au o relatie de amicitie si ca s-au vazut de mai multe ori, fie la biroul lui Patrascu, fie la locuintele lor.

De altfel, seful Serviciului de Personal si Coordonarea Structurilor din cadrul MAI a spus procurorilor: "De F.C. am aflat cred ca pe holuri, la fumoar, in perioada de dinaintea sustinerii examenului de la Jandarmerie. Am vazut o persoana, de mai multe ori, intrand sau iesind de la chestorul Patrascu. Cineva, nu imi mai amintesc cine, mi-a indicat numele acestei peroane (F.C.) si mi-a spus ca este cineva care a trecut in rezerva, deoarece se folosise de diplome false. Dupa ce F.C. a fost reincadrat in structurile Ministerului Administratiei si Internelor, l-am vazut iesind de la chestorul Patrascu - din biroul acestuia - si chiar a dat mana cu mai multe persoane dintr-un grup in care ma aflam si eu".

"Cariera de ofiter lui F.C. in structurile MAI a avut la baza folosirea unei diplome false. F.C. a fost inc

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 58 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 22 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°