Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Galaţi: "Farmaciile de familie sunt o portiţă spre alte interese decât sănătatea pacienţilor"

Publicat in Adevarul, luni 23 mai 2011 ·

Conceptul de „farmacie de familie” va fi introdus odată cu semnarea noului Contract-Cadru. Pacienţii, medicii şi cei mai mulţi farmacişti sunt nemulţumiţi şi spun că această măsură este una abuzivă.

Începând cu data de 1 iunie va intra în vigoare noul Contract-cadru care reglementează decontarea din Fondul asigurărilor sociale de sănătate a serviciilor medicale şi farmaceutice. Cu titlu de noutate durata de aplicabilitate a acestuia se dublează, urmând a fi valabil pentru o perioadă de doi ani. Contractul aduce o serie de noi prevederi care i-au scandalizat deocamdată doar pe medici şi farmacişti urmând ca şi pacienţii să aibă parte, în baza acestora, de nedorite experienţe neplăcute.

„Farmaciile de familie”

O noutate importantă din noul Contract-cadru este acela că bolnavii cronic vor fi obligaţi să-şi cumpere medicamente doar din anumite farmacii. Acestea vor fi aşa-zisele „farmacii de familie”, care vor avea liste cu pacienţi şi care vor elibera anumite medicamente doar acestora.

Astfel, pacientul merge la farmacia la care este arondat, cere medicamentul necesar tratamentului, iar dacă acesta nu se află pe stoc, Dumnezeu cu mila !

„Este foarte posibil să se întâmple să rămână farmaciile fără anumite medicamente. Spun asta pentru că la Casa de Asigurări de Sănătate s-au păstrat termenele de plată şi astfel se dau peste cap anumite achiziţii. Am făcut nenumărate memorii către Casa Naţională şi către minister dar nu am primit niciun răspuns”, declară Florina Bonifate, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Galaţi.

Pe lângă faptul că oamenilor, care sunt grav bolnavi şi care nu-şi permit să întârzie tratamentul nici măcar o zi, li se pune în viaţa în pericol, acestora li se îngrădeşte şi dreptul de alege farmacia la care doresc să se adreseze.

„Atâta timp cât pacientul este cel care suportă adaosul comercial practic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 58 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum o ora
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 46 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

The Weeknd donează 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Cântăreţul The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru a furniza alimente în Fâşia Gaza. Donaţia, prin intermediul fondului său umanitar XO, va permite trimiterea a 18 milioane de pâini către familiile din Gaza, informează BFM TV. Donaţia a fost

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

Circulaţia feroviară, oprită temporar între haltele Palanca şi Simbrea, în judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată/ Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca

News.ro acum 4 ore
Circulaţia feroviară este întreruptă, marţi după-amiază, între haltele Palanca şi Simbrea, judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată. Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca, până la eliberarea căii ferate.

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°