Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A apărut lucrarea «Munci şi zile în Bărăgan»

Publicat in Historia, vineri 1 aprilie 2011 ·

În noaptea de 18 spre 19 iunie a anului 1951, mai bine de 40.000 de oameni din Banat şi Mehedinţi au fost deportaţi în Bărăgan, unde au fost lăsaţi sub cerul liber, obligaţi să ia viaţa de la capăt. Elena Spijavca, supravieţuitoare a acestui autentic lagăr, a ţinut un jurnal în care povesteşte prin ce a trecut în acei ani negri, 1951-1955.

Volumul Munci şi zile în Bărăgan a apărut la jumătate de secol de la scrierea acestor poveşti cutremurătoare. „1952. 4 ianuarie. De patru zile întruna fac tot «ciorba‑fulger», din varză, ceapă şi morcov, acrită cu oţet, de care m-am plictisit grozav. Lemne n-avem deloc, din ceea ce aduce Liusic cu spatele. Aşteptăm numai pachetul trimis din 18 decembrie. Nişte vise proaste avem mereu...“. Elena Spijavca s-a născut la 10 mai 1918, în Basarabia, şi a murit la 12 octombrie 1990, la Hamburg.

Munci şi zile în Bărăgan

Autor: Elena Spijavca

Editura: Fundaţia Academia Civică

Număr pagini: 158

Preţ: 8 lei

În noaptea de 18 spre 19 iunie a anului 1951, mai bine de 40.000 de oameni din Banat şi Mehedinţi au fost deportaţi în Bărăgan, unde au fost lăsaţi sub cerul liber, obligaţi să ia viaţa de la capăt. Elena Spijavca, supravieţuitoare a acestui autentic lagăr, a ţinut un jurnal în care povesteşte prin ce a trecut în acei ani negri, 1951-1955.

Volumul Munci şi zile în Bărăgan a apărut la jumătate de secol de la scrierea acestor poveşti cutremurătoare. „1952. 4 ianuarie. De patru zile întruna fac tot «ciorba‑fulger», din varză, ceapă şi morcov, acrită cu oţet, de care m-am plictisit grozav. Lemne n-avem deloc, din ceea ce aduce Liusic cu spatele. Aşteptăm numai pachetul trimis din 18 decembrie. Nişte vise proaste avem mereu...“. Elena Spijavca s-a născut la 10 mai 1918, în Basarabia, şi a murit la 12 octombrie 1990, la Hamburg.

Munci şi zile în Bărăgan

Autor: Elena Sp

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 7 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 8 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 9 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 9 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°