Publicatia The New York Times a realizat un paralelism intre conducatorii care au stiut sa piarda si s-au retras din calea istoriei cu eleganta si actualii lideri, a caror sete de putere provoaca adevarate hecatombe. Mihail Gorbaciov si K. W. de Klerk se numara printre cei mai mari perdanti ai secolului trecut. Gorbaciov a pierdut Rusia si toate coloniile sale, iar de Klerk a pierdut cea mai bogata tara din Africa. Felul in care cei doi lideri au renuntat la putere evitand varsarea de sange, poate fi o lectie pentru acele tari care sufera acum de spasmele spiritului revolutionar.
E de inteles fiorul starnit de curajul celor care se ridica impotriva puterii - din Piata Tiananmen pana in Piata Tahrir si din toate strazile care fraternizeaza cu tinerii flamanzi de libertate. Exista insa si un alt fel de eroism, subevaluat si rareori intalnit, care le revine celor care stiu sa renunte.
Deciziile lui Gorbaciov si de Klerk nu au au fost intotdeauna cele mai bune, dovada ca niciunul dintre cei doi nu se bucura de apreciere in propria tara. Insa amandoi au renuntat la puterea detinuta de o elita abuziva, fara a-si supune tara la o baie de sange. Dupa aceea, nu s-au adapostit la confortul conturilor bancare elvetiene. Dimpotriva, au reusit o performanta aproape de neimaginat in autocratiile vulcanice de astazi: dupa ce au capitulat in fata democratiei, au contribuit la legitimitatea acesteia, devenind candidati pentru functii inalte si pierzand, cinstit. De Klerk, ultimul presedinte alb al unei Africi de Sud in care negrii au fost asupriti timp de secole, a incercat chiar sa obtina voturi de la cetatenii de culoare.
Este intotdeauna dificil de comparat experientele unei tari cu cele ale alteia. Insa in cazul unor pierderi istorice, exista posibile lectii pentru toate tarile care sufera acum de spasmele spiritului revolutionar.
@N_
