Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai bine mort decât însurat

Publicat in Romania Libera, joi 20 octombrie 2011 ·

Teatrul Bulandra şi-a deschis stagiunea cu un spectacol care-i va face să jubileze pe toţi divorţaţii din Bucureşti. „Meşteşugul vieţii", textul israelianului Hanoch Levin, pus în scenă de Felix Alexa, este cea mai neagră comedie sau cea mai comică tragedie pe tema vieţii conjugale.

Textul de un cinism nemilos spune clar şi răspicat că cea mai proastă idee care-ţi poate trece vreodată prin cap şi cea mai nerentabilă afacere (că doar e vorba de o piesă scrisă de un evreu) este hotărârea de a-ţi pune pirostriile. Nimic pe lume nu poate justifica acest act sinucigaş, masochist şi automutilant. Am adăuga aici că pentru bărbaţii care dau cu inima plină de dragoste ursuleţi de pluş de Valentine's Day iubitelor, pentru femeile care încă îl mai aşteaptă pe Făt-Frumos, sau chiar pe Zmeu, şi pentru toţi însuraţii Bucureştiului ar fi în mod normal un gest de kamikaze să meargă la acest spectacol dacă nu au un puternic şi exersat simţ al umorului. Ca performanţă artistică este însă de neratat, pentru că regizorul Felix Alexa (care susţine sus şi tare că a montat o comedie) reuşeşte să conducă impecabil cuplul de actori Răzvan Vasilescu-Dana Dogaru. Cei doi interpretează absolut demenţial, ducând jocul urii conjugale până la limita nebuniei şi chiar dincolo de ea.

"Raiul" conjugal

Povestea este simplă şi probabil că sună cunoscut tuturor celor care au relaţii de lungă durată. În miezul unei nopţi ploioase, un bărbat se trezeşte brusc şi descoperă cu uimire că jumătate din patul lui este ocupată de o halcă de carne cu care el nu are nimic în comun. Halca de carne purta denumirea de nevastă şi îi căpuşa viaţa de 30 de ani. În timp ce el are această revelaţie aproape mistică, ea doarme şi sforăie uşor. Bărbatul intră brusc în panică, fiind speriat nu atât de căsnicie, cât de eternitatea ei. Războaiele se sfârşesc, molimele sunt sezoniere, catastrofele naturale

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 14 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 36 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°