Sintagma "Sibiu - capitală culturală europeană" a fost mult timp şi pe bună dreptate confundată cu primarul Klaus Johannis. Şi, de fapt, el a fost pregătit pentru acest proiect şi proiectul lui a reuşit. Klaus Johannis a făcut din organizarea administrativă un stil şi a funcţionat la fel de bine pe o scenă cu rockeri, într-o instalaţie video raportată la putere, într-un juriu de artă contemporană, în infrastructura unor străzi ori în plin soare la o cafenea cosy. În faţa unor consilieri, adeseori stupefiaţi, Klaus Johannis a reuşit să impună cultura prin decret administrativ. Iar solicitudinea lui pentru cultură a vindecat multe divergenţe politice şi a impus solidaritatea disciplinei. Dialectica lui Klaus Johannis a fost clară - păstrarea, prin îngrijire şi protecţie, şi modernizarea, prin creativitate şi calitate. Sibiu - capitală culturală a început să semene cu o staţie experimentală undeva la apusul lumii. Instituţiile nu au fost însă sută la sută pregătite. Dar, oricum, în astfel de situaţii este mult mai interesantă puterea proiectelor culturale. Şi au existat mulţi oameni care s-au implicat fie prin poziţie radicală, fie prin suport structurat, în filozofia acestor proiecte. Două lucruri au funcţionat modern în Sibiu - analiza vieţii şi fuga de viaţă. Farmecul acestui recurs la interioritate, de la suflet la non-solvabilul, dar analizabilul eu, a adus în structurile culturale inducţia, fantezia conceptuală, design-ul inovativ. Această topică poate şi mai ales trebuie să fie corelată cu sofisticatul baron Brukenthal, care în urmă cu 200 de ani a adus la Sibiu primul model cultural european modern - ordine, lux, armonie. Categoric, fără acest model, Sibiu - capitală culturală europeană nu ar fi existat. Nu întîmplător, Klaus Johannis a înţeles acest lucru şi a recunoscut deschis că oraşul a reuşit astfel să-şi păstreze identitatea.

S-a tins de la înc