De ceva vreme, se simte o oarecare stare tensională printre muncitorii din secţia spălare a Preparaţiei Cărbunelui Valea Jiului - Vulcan. Din câte se pare, problema nu este creată, cum s-ar putea crede, din cauza înrăutăţirii condiţiilor de lucru, cât, mai ales, ca urmare a numirii într-o funcţie cu oarecare răspundere, în cadrul acestei secţii, a unei persoane care - este o părerea aproape unanimă - nu are nici în clin, nici în mânecă cu activitatea de preparare a cărbunelui.
Numirea domnului ing.
Dorin Vezure în funcţia de inginer CFL în secţia de preparare a dat de bănuit chiar de la începutul lunii octombrie, când s-a petrecut înscăunarea sa. Din start, toată lumea din instalaţie şi-a dat seama că aici este vorba despre pile şi relaţii. Iar primii spre care s-au dus cu gândul cei care au rezerve privitoare la calităţile profesionale în acest domeniul ale domnului ing. Dorin Vezure sunt cei din conducerile CEH şi a Sindicatului Muntele. Despre care se vorbeşte că ar fi avut un cuvânt greu de spus în ocuparea de către ing. Dorin Vezure a funcţiei amintite.
Îndoielile - justificate dacă
ar fi să admitem părerile contestatarilor - sunt legate de profilul profesional al celui numit într-o funcţie pentru care nu are deloc pregătire. Ing. Dorin Vezure a lucrat, atât la Preparaţia Livezeni, cât şi la Coroeşti, după închiderea primei, în activitatea legată de siguranţa circulaţiei din cadrul Căilor Ferate Uzinale. Aşadar, cărbunele pe care el putea să-l vadă şi, eventual, să-l pipăie, ca să-şi dea seama că există, era doar cel din vagoanele care ajungeau să fie descărcate pe culbutor. În rest, este clar că ciocănitul roţilor de tren nu are nicio legătură cu procesul complex prin care trece cărbunele până să ajungă să fie înnobilat, cum se spune.
Admit faptul că
nu noi, cei de la ziar, suntem cei mai în