Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frăţia Iadului la croaţi » Federaţia a aprobat demisia lui Stimac. Niko şi Robert Kovaci au preluat echipa

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 17 octombrie 2013 ·

Contestatul preşedinte Suker, impus de şeful lui Dinamo Zagreb, i-a numit pe selecţionerul şi secundul său de la ”naţionala” U21, care vor conduce posibila noastră adversară în barajul pentru Mondial de pe 15 şi 19 noiembrie.

În numai patru luni, Croaţia a parcurs rapid drumul din Paradis în Iad. Şi dacă la începutul verii, sigură de baraj, îşi făcea calcule cum să-i fure primul loc Belgiei, acum a riscat să vadă Mondialul brazilian la TV! Dacă Italia nu egala în ultimele secunde în Danemarca, ar fi fost cel mai slab loc 2, deci adio, Rio!

"Îl vreau pe Niko"

Eşecul cu Scoţia (0-2), care-i bătuse pe croaţi şi la Zagreb!, i-a semnat sentinţa lui Stimac, pus sub o presiune colosală de fani şi presă.

Selecţionerul şi-a dat marţi demisia, iar Federaţia i-a aprobat-o ieri! Şi l-a numit de urgenţă pe antrenorul "tineretului", Niko Kovaci, ce va fi secondat de fratele său Robert. "Aş vrea ca Nico să rămînă şi după baraj, indiferent de rezultat", a anunţat preşedintele federal Suker.

Caracatiţa

Mutare menită să mai calmeze flăcările din jurul "naţionalei", în condiţiile în care «trioul SMS», Suker-Mamici-Stimac, era şi este contestat.

"Mamici şi-a pus oamenii săi peste tot, e o ruşine ce se-ntîmplă", s-a revoltat Blazevici, ce a condus Croaţia la performanţa din 1998, locul 3 la CM. Mamici, patronul lui Dinamo Zagreb, l-a pus pe Suker şef la federaţie, iar fiul său, Mario, este agentul multor internaţionali.

Născut şi format la nemţi

Numit la o zi după ce a aniversat 42 de ani, Niko Kovaci s-a născut la Berlin şi a jucat 14 sezoane în Bundesliga, la Hertha, Leverkusen, Hamburg şi Bayern, încheindu-şi cariera la Red Bull Salzburg.

În Austria şi-a făcut trei ani ucenicia ca antrenor, pînă să fie pus la selecţionata U21 pe 21 ianuarie. Sub comanda sa, tinerii croaţi au defilat în preliminariile CE 2015, 12 puncte în 4 mec

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°