Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALBA Pedeapsă majorată la Curtea de Apel pentru un funcţionar de la Finanţe acuzat că a luat mită un apartament

Publicat in Adevarul, vineri 28 septembrie 2012 ·

Curtea de Apel Alba Iulia a majorat pedeapsa aplicată de intanţa de fond unui funcţionar de la Direcţia Generală de Finanţe Publice Alba judecat pentru că a luat mită un apartament. Florin Gabriel Mihăilescu a primit trei ani de înschisoare cu suspendare pe o perioadă de cinci ani.

La Tribunalul Alba, inculpatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa Curţii de Apel pronunţată luni, 24 septembrie, mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, inculpatul Mihăilescu Florin Gabriel, în calitatea sa de funcționar cu atribuții de control la D.G.F.P. Alba, a pretins și primit de la reprezentantul unei societăți comerciale un apartament în valoare de 20.000 euro amplasat într-un complex de locuințe construit de această firmă în municipiul Cluj Napoca.

Apartamentul a fost primit pentru ca inculpatul să aprobe raportul de inspecţie fiscală în vederea rambursării taxei pe valoarea adăugată către firma respectivă și pentru achitarea efectivă a sumei de 351.967 lei cu titlu de TVA.

Firma ce aparţine denunţătorului s-a constituit parte civilă cu suma de 84.000 lei reprezentând contravaloarea imobilului primit de către inculpatul Mihăilescu Florin Gabriel. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând acestuia. Societatea comercială este Fidati SRL Alba Iulia, aflată în procedură de faliment, şi aparţine omului de afaceri Florin Sas.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări penale față de inculpatul MIHĂILESCU FLORIN GABRIEL, inspector în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (D.G.F.P.) Alba, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 11 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 11 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 9 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 8 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°