În acest weekend francezii ies la vot pentru primul tur al prezidențialelor. Ca român, ca străin, mă uit la alegeri de pe margine iar dezbaterile mă implică emoțional foarte puțin. Totuși ma uit cu stupoare la retorică ieftină a discursului politic oferit de majoritatea candidaților.

Prima constatare. Pentru acest tur alegerile nu se joacă între Nicolas Sarkozy (UMP, dreapta) și François Hollande (PS, stânga). Cei doi sunt practic la egalitatea, 27%, cu o diferență în marja de eroare în favoarea candidatului de stânga. Agendă e dictată însă de extrema stânga și extrema dreptă. Întrebarea fundamentală este câte voturi sunt capabili să adune doi candidați cheie, Jean Luc Mélenchon (Front National Gauche ) și Marine Le Pen (Front National). Scorul obținut de aceștia în primul tur va fi direct proporțional cu efortul și concesiile pe care Srakozy și Hollande le vor face în al doilea tur pentru a-și apropia electoratele respective. În sondaje fiecare dintre extreme este creditată cu aproximativ 15%. Pe scurt, 30% din francezi votează la stânga, 30% votează la dreapta și 30% sunt împărțiți între comuniști mai mult sau mai puțini moderați și extremiștii de dreapta care predică ieșirea din zona Euro, închiderea granițelor și bascularea străinilor care distorsionează societatea și cultura franceză, respectiv diverse forme de naționalizare a băncilor și creșterea salariului minim la 1 700Euro. Detaliile celor două programeaici și aici.

A doua constatare. Campania electorală este despre orice altceva în afară de problema reală a Franței, o datrie suverană care tinde spre 90% din PIB și care a crescut în mandatul lui Nicolas Sarkozy (de drepta !) de la 64.2% din PIB în 2007 la 82.3% din PIB în 2010 (sursa Eurostat). Utimele dezbateri erau pe subiectul crimelor de la Nantes, care au scos la iveală dinnou tot felul de pasiuni anti-islamice (detalii aici). Însa mult