Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impozite mai mari pentru afacerile de apartament. Taxe pe proprietate stabilite în funcție de destinația spaţiului

Publicat in Alba24, marți 27 august 2013 ·

Începând de anul viitor, persoanele fizice vor plăti impozite mai mari pe clădiri, dacă în sediul respectiv îşi are sediul vreo firmă. O altă noutate pe care o va introduce Ministerul Finanțelor este că și persoane fizice vor avea de completat declarația de avere.

Noua măsură privind impozitarea este luată în calcul în contextul în care impozitele locale pe proprietate nu vor mai fi stabilite în funcţie de categoria proprietarului – persoană fizică sau juridică -, ci luând în considerare destinaţia spaţiului – locuinţă sau sediu comercial. Dacă măsura va fi aprobată de Guvern, s-ar putea ca noua regulă de impozitare mai mare să nu fie aplicată şi în cazul celor care au trecut în evidenţe în locuinţa de domiciliu şi sediul unei firme. Însă dacă mai au alt apartament şi îl închiriază unei societăţi comerciale, impozitul pe clădire va fi similar persoanelor juridice.

Pentru clădirile deţinute de firme, impozitul se aplică la valoarea contabilă a imobilului, stabilită prin evaluare, iar persoanele fizice plătesc taxe pe locuinţe în funcţie de cota stabilită de autorităţile locale, cu respectarea criteriilor de zonă, suprafaţă etc.

Astfel că persoanele care au închiriate spaţii în care se desfăşoară activităţi precum cabinete notariale, comerţ, salon de înfrumuseţare sau altele, din categoria aşa ziselor “afaceri de apartament” ar urma să plătească impozite şi de zece ori mai mari.

O altă măsură este declaraţia de venituri şi patrimoniu pe care persoane fizice vor trebui să o completeze, la cererea Fiscului. Sunt vizaţi cei suspectaţi de evaziune fiscală. Aceştia vor trebui să declare toate proprietăţile, imobile, terenuri, cabane, obiecte de lux, conturi bancare, acţiuni sau cheltuieli peste 2.500 de euro, spre exemplu vacanţe în străinătate.

Foto: arhivă

URL scurt: http://alba24.ro/?p=228359

Începând de anul viitor, persoanele fiz

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 5 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 7 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 13 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 5 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 8 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 8 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum o ora
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°