Fiasco la ultima repetiţie a naţionalei pentru meciurile decisive din preliminariile Mondiale! 1-1 după un joc modest, spre catastrofal, cu slovacii, pe un gazon ordinar, fani puţini şi nervoşi, în război etern cu ştabii FRF şi LPF, dar şi cu selecţionerul Victor Piţurcă.
În faţa unei asistenţe slabe (6.738 de suflete), meciul jubiliar al lui Piţurcă, a 84-a oară pe banca naţionalei, recordabsolut, era să înceapă aiurea. Latovlevici l-a scăpat pe Sestak şi bara l-a salvat pe Tătăruşanu.
Fără Marica, singurul “9” veritabil din fotbalul românesc, tricolorii au bâjbâit prin iarba vopsită de pe Arena Naţională, care se va schimba pentru jocurile decisive de calificare la Mondiale, cu Ungaria şi cu Turcia, de luna viitoare.
Stancu a tras moale pe lângă (6), Torje a marcat (22), însă din ofsaid. Apărarea condusă de Chiricheş, căpitan în premieră, a falsat iar şi Sestak, servit de Hamsik, starul de 35.000.000 de euro de la Napoli, l-a evidenţiat pe “Tătă”.
Evoluţia diluată a fost salvată “Motanul” Stancu (1-0, 44), care a “înţepat” cu capul balonul servit de Torje, om monitorizat ieri de Watford şi QPR.
S-a cerut demisia lui Victor Piţurcă
Sestak l-a tocat pe “Lato” până l-a “ucis” cu golul de 1-1 (56); “cap” de lângă stelist, imparabil! Şterşi, tricolorii au fost bezmetici, Pintilii (62 şi 76) irosind două şanse firave.
S-a terminat cu Sandu, Dragomir şi Piţi, huiduiţi vârtos, ultimului cerându-i-se demisia. Am fost slo...vax! O fi nevoie de Mutu? Pedeapsă pentru tricolorii U19: n-au avut voie să meargă la meci!
Eşecurile de la tineret şi de la juniori au devenit un fapt obişnuit pentru fotbalul românesc. Marţi, naţionalele sub 21 şi 19 ani au pierdut cu 0-2, respectiv 0-4 în faţa echipelor similare ale Ciprului şi Danemarcei.
În aceste condiţii, drept pedeapsă, tricolorii de la U19 n-au fost lăsaţi să meargă la meciul România -